1.151 de noi cazuri de coronavirus de ieri până azi

coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite că 1.151 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional.

în ultimele 24 de ore, 33 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit, numărul total al deceselor pe teritoriul României ajungând la 2.239.

Potrivit GCS, este vorba de 13 bărbaţi şi 20 femei, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vrancea şi Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 3 decese la categoria de peste 80 de ani.

GCS arată că 31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.

Pentru Oltenia, cazurile se prezintă astfel:

Olt – număr de cazuri confirmate(total) – 665 , număr de cazuri nou confirmate – 11

Dolj – număr de cazuri confirmate(total) – 630, număr de cazuri nou confirmate – 5

Gorj – 703 total, cazuri noi – 4

Mehedinți – 680 total, cazuri noi – 71

Vâlcea – 400 total, cazuri noi – 13.

Articole asemanatoare