joi, ianuarie 27, 2022
-3.1 C
Craiova

Redacția EuroOltenia vă urează La mulţi ani! 1 Martie să vă aducă numai veselie, fericire şi iubire!

De primele zile ale lunii martie este legat obiceiul Mărţişorului, simbol ancestral al unui vechi scenariu de înnoire în pragul primăverii. La fiecare început de primăvară, doamnele şi domnişoarele primesc mărţişoare, pe care şi le prind în piept. Legenda spune că firul roşu se împleteşte cu firul alb pentru că reprezintă îmbinarea iernii cu primăvara.
Totodată, din 1 martie şi până în data de 9 se aleg babele, iar cum va fi vremea în ziua aceea, aşa va fi şi anul celui care şi-a ales-o. De 1 martie, copiii, fetele şi femeile poartă mărţişoare confecţionate din şnur, împletit din două fire de culori diferite, de obicei roşu şi alb, cu ciucuri, la care se lega un bănuţ sau o cruciuliţă.   “Combinaţia de alb şi roşu nu este altceva decât expresia vizuală a relaţiei dintre om şi mediu sau de viaţă. Albul reprezintă lumina, puritatea, candoarea, iar roşul viaţa, fiind expresia sângelui, deci pulsare, vitalitate şi, întotdeauna, tinereţe. În firul mărţişorului se împletesc cele două semnificaţii – lumina şi viaţa. Femeia care împletea, de obicei, cele înţelepte, „transmitea” şnurului, implicit celui care urma să îl poarte, acest tip de convingere – că „va avea rod”. Şi acest lucru nu se referea doar la naşterea de prunci, ci la succes, la împlinire, la realizare”, explică Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului din Capitală.   

Ultimele stiri

VIDEO. Liderul Sindicatului „Aluministul” explică situația de la ALRO Slatina

Constantin Popescu, liderul Sindicatului „Aluministul” din ALRO Slatina a explicat, în cadrul emisiunii „Rațional”, ce se întâmplă la ALRO. https://www.youtube.com/watch?v=U6GOcORynUY

Mai multe articole din aceeasi categorie