110 tone de material antiderapant pe străzile Craiovei

Primăria Craiovei și compania de salubritate au luat deja măsuri pentru a curăța drumurile din oraș.

28 de utilaje au împrăștiat în ultimele ore 110 tone de material antiderapant pe străzile orașului, pentru a preveni formarea poleiului.

„Pe fondul ninsorii abundente, fără depuneri însemnate de zăpadă, și a temperaturilor scăzute, s-a acționat cu prioritate pe străzile principale, pe care circulă mijloace de transport în comun, și în zonele de risc din municipiu (zone de pantă, sensuri giratorii, intersecții și pasaje), ulterior intervenindu-se pe străzile cu prioritate 2 și 3, conform Programului comun de acțiune pentru deszăpezirea, prevenirea și combaterea poleiului în municipiul Craiova, pentru sezonul de iarnă 2019-2020.

Având în vedere atenționarea Cod portocaliu de ninsori abundente, valabilă până în data de 25 martie ora 10.00, dar și a restricțiilor impuse de autorități, SC Salubritate Craiova SRL, în calitate de operator care are delegată activitatea de deszăpezire în municipiul Craiova, face apel la cetățenii municipiului să parcheze autovehiculele astfel încât să nu îngreuneze activitatea de deszăpezire și să rămână, pe cât posibil, la domiciliu”, se arată într-un comunicat remis euroolteniaonfo.com de Salubritate Craiova.

Articole asemanatoare