vineri, martie 29, 2024
14.4 C
Craiova

111 ani de la nașterea celui mai faimos slătinean: Eugen Ionescu

Astăzi se împlinesc 111 ani de la nașterea lui Eugen Ionescu, creatorul teatrului absurdului și una dintre personalitățile culturii mondiale. Slatina este orașul său natal iar acest lucru se vede din faptul că mai multe instituții din oraș îi poartă numele (o școală, un parc, o stradă, biblioteca sau centrul cultural).

„Pentru mine, orice om este un rege aflat în centrul Universului/ Univers pe care îl stăpânește până când totul se sfârșește!”, spunea cel care avea să devină cunoscut drept Eugene Ionesco, scriitor de limbă franceză originar din România…

A plecat din țară la 4 ani

La data nașterii viitorului dramaturg, tatăl său era director în Prefectura Olt și de profesie avocat. Mama sa avea, cel mai probabil, cunoștințe economice din moment ce, mai târziu, avea să lucreze într-o bancă. Ea se numea Marie-Thérèse Ipcar  și era din Franța, acolo unde, de altfel, va ajunge și copilul Eugen Ionescu, de la vârsta de 4 ani. Divorțul părinților îl va readuce în România, de această dată în custodia tatălui. La revenirea în țară avea 13 ani și nu cunoștea aproape deloc limba română. Va urma cursurile Colegiului „Sf. Sava” din București, iar examenul de bacalaurat îl va susține la Colegiul „Carol I” din Craiova. S-a readaptat greu în țară, drept dovadă notele mici la mai multe materii, dar și la purtare. De-a lungul timpului a mărturisit des regretul plecării din Franța.

„Eu studiez sufletul uman degradat, parcurgând lupanarele”

În revista „Caiete critice“, care a editat în 2009 trei numere speciale dedicate lui Eugen Ionescu cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului, Eugen Vidraşcu, unul dintre colegii de clasă ai acestuia, publică un text în care rememorează câteva întâmplări ce îl au în centrul atenţiei pe celebrul dramaturg:„Într-una din dimineţile anului 1927, profesorul de fizică-chimie Ion Botea scoase la lecţie pe Eugen Ionescu, persiflându-i înfăţişarea cam răvăşită după o noapte de vădit nesomn, cu cuvintele:«Crezi că azi ştii lecţia, pentru că văd că ai studiat toată noaptea». Cum, însă, necunoaşterea lecţiei se dovedi totală, examinatorul angajă, ironic, următorul dialog cu elevul său:«Se pare, totuşi, că n-ai studiat astă-noapte!» «Ba da» fu răspunsul. «Ce anume?», întrebă din nou profesorul, a cărui curiozitate fu satisfăcută din plin de următorul amănunt:«Balzac a studiat sufletul uman normal, Dostoievski şi Proust – sufletul uman patologic, iar eu studiez sufletul uman degradat, parcurgând lupanarele (n.r. – bordelurile) şi luând interviuri femeilor depravate!». Ofensat şi furios, profesorul îi interzise să mai participe la orele sale“.

„Mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă”

În testamentul spiritual publicat în „Le Figaro Littéraire“, scriitorul avea să consemneze episoadele vieţii sale din perioada liceului, într-un stil demn de inventatorul teatrului absurdului, mulţumindu-le celor care i-au făcut rău:„Şi mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea de-a doua soţie a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă, provocându-mă în acest fel să mă descurc şi să reuşesc. Mi-au făcut bine profesorii de la Liceul «Sfântul Sava» care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a determinat să-mi iau Bacalaureatul într-un liceu de provincie, ocrotit de sora soţiei mele, Angela, care ţinea o pensiune pentru liceeni. Vagabondând de la unul la altul, de la unii la alţii, eu, cel fără adăpost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse“.

După bacalaureat se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Odată încheiate cursurile universitare, este numit profesor de franceză la Cernavodă, în 1934. Mai târziu este transferat la București. În 1936 se căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris, beneficiind de o bursă.

„Mai bine să fii jidovit decât tâmpit!”

Relația cu tatăl său a fost întotdeauna dificilă. În volumul său „Prezent trecut, trecut prezent“ (editura Humanitas, 1993), Ionescu avea să-şi amintească de ultima discuţie cu tatăl său, ce a avut loc în 1937:„Tatăl meu n-a fost un oportunist conştient, el credea în autoritate. Respecta statul. Credea în stat, oricare ar fi fost el. Pentru el, de îndată ce un partid lua puterea, avea dreptate. Astfel că a fost legionar, democrat, francmason, naţionalist, stalinist. Pentru el, orice opoziţie se înşela. Pentru mine, opoziţia avea dreptate. Pe scurt, la sfârşitul mesei, ne-am certat: altădată mă făcuse bolşevic; apoi mă făcuse jidovit. Jidovit mă făcuse şi la sfârşitul acelui prânz. Îmi amintesc de ultima frază pe care i-am spus-o: «E mai bine să fii jidovit decât tâmpit. Domnule, am onoarea să vă salut!». M-a privit cu un surâs îndurerat şi mi-a spus: «Bine, bine», şi nu l-am mai văzut niciodată“. Tatăl avea să moară în 1948.

Teoretician al avangardei teatrale

Anul 1950 semnifică începutul carierei de dramaturg a lui Eugen Ionescu, prin premiera piesei ”Cântăreaţa cheală” la Paris (la Theatre des Noctambules, apoi la Theatre de la Huchette). Autorul intră de la acea dată în rândurile avangardei artistice pariziene, devenind mai târziu unul dintre teoreticienii avangardei teatrale din deceniul al şaselea.

Debutul său în dramaturgie este urmat de o serie de piese reprezentative pentru arta sa: „Lecţia” (1951), „Scaunele” (1952), „Victimele datoriei” (1953), „Jacques sau supunerea” (1955), „Ucigaş fără simbrie” (1959, piesă jucată şi la Bucureşti, în 1968), „Rinocerii” (1959), „Regele moare” (1962), „Pietonul aerului” (1963), „Setea şi foamea” (1966). Temele predominante sunt singurătatea și izolarea, falsitatea, iar obsesia morții este des întâlnită în opera lui Eugen Ionescu, de la moartea gândirii și a limbajului la moartea neînțeleasă și neacceptabilă a individului. Anul 1970 îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.

Scrisoare către Papa Ioan Paul al II-lea

Portalul Historia notează, preluând „Le Figaro Magazine”, că au existat două scrisori, dactilografiate de Eugen Ionescu, în care se concentrează întregul dramatism al existenţei sale. Prima dintre ele, din 22 decembrie 1993 – cu patru luni înaintea morții –  este destinată Papei Ioan Paul al II-lea. După formula de prezentare:„Mă numesc Eugen Ionesco, membru al Academiei Franceze“, urmează întrebările:„Pentru ce îmbătrânim? Este asta voinţa lui Dumnezeu? Pentru ce războaie aşa de sângeroase? Pentru ce atâtea dezastre naturale (incendii, inundaţii)? Eu nu am rezolvat nicio­dată aceste probleme! Lumea fiindu-mi de neînţeles, aştept să-mi fie explicată“ şi se încheie cu un P.S., destul de elocvent:„Sanctitatea voastră, sunt infinit de anxios“.  Abandonând ideea de a găsi singur răspuns la chinuitoarea întrebare, apelează la instanţa supremă reprezentată de urmaşul Apostolului Petru. Era de aşteptat ca misiva „nemuritorului“ de la Academia Franceză să genereze un dialog extraordinar, pe o temă fundamentală. Speranţele s-au transformat însă într-o deziluzie. La 13 ia­nuarie 1994 a venit răspunsul Vaticanului, într-un stil pur ad­ministrativ, tributar deopotrivă nepăsării sau incapacităţii de a reacţiona pe măsura unei asemenea provocări. Purtând antetul substitutului Secretarului de Stat al Sfântului Scaun, textul poate fi rezumat astfel:„Citiţi Biblia şi muriţi cu seninătate“, însoţit, desigur, de formula sacrosanctă „Papa se roagă lui Dumnezeu să vă ajute“.

Cei de la Historia continuă: „Nemulţumit de un asemenea rezultat, şi în condiţiile în care perceperea apropierii rapide a sfârşitului intensifică angoasa, Ionescu face un nou demers în acelaşi sens, pe lângă Jean-Marie Lustiger, cardinal şi arhiepiscop al Parisului. Din păcate, va trăi aceeaşi mare dezamăgire. La 13 martie 1994, cu 25 de zile înainte de moarte, va primi răspunsul:„Telefonaţi-i secretarului meu, iată numărul, îl însărcinez să vă ofere răspunsul pe care îl doriţi“.

Înmormântat la Paris

Eugen Ionescu este unul dintre cei mai studiați autori: creația sa a fost inspirație pentru sute de studii, teze de doctorat, articole. A fost ales doctor honoris causa al Universităţii din New York (1971), al Universităţii din Warwick, Marea Britanie (1974), al Universităţii din Tel Aviv, Israel (1975), al Universităţii din Louvain, Belgia (1977), al Universităţii din Katowice, Polonia (1992). Devine membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România la 30 decembrie 1989, iar în 1992 este ales membru al Comitetului Internaţional al Scriitorilor pentru Libertate. Eugen Ionescu a încetat din viață la 28 martie 1994, la Paris, în urma unui stop cardiac. A fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse.

Ultimele stiri

S-a tăiat panglica la un nou drum județean din Dolj! Modernizare de 14 milioane de euro

S-a tăiat panglica la un nou drum județean din Dolj. Consiliul Județean a anuțat finalizarea proiectului de modernizare a...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner