Breaking News

Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Inca un avertisment dur din partea Comisiei Europene la adresa Romaniei! Este posibila declansarea procedurii de infrigement!

Comisia Europeană are în vedere noi contramăsuri împotriva României în urma relaxării legislaţiei anti-corupţie, a declarat marţi un purtător de cuvânt al executivului comunitar, citat de agenţia dpa. 

Reacţia survine după votul dat săptămâna trecută în parlamentul român pentru revizuirea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, notează agenţia de presă, amintind că la începutul lunii Comisia Europeană a avertizat România asupra unor ”măsuri imediate şi decisive” dacă parlamentul votează respectivele modificări. 

Răspunzând marţi unei întrebări adresate de un jurnalist, purtătorul de cuvânt comunitar a spus: ”Dacă întrebarea dumneavoastră se referă la măsuri imediate şi decisive în cazul pe care l-aţi menţionat, răspunsul este ”da”. Da, se va întâmpla”. El nu a menţionat însă în ce ar consta măsurile despre care a vorbit. 

Potrivit agenţiei dpa, o posibilitate ar fi lansarea unei proceduri de infringement, a cărei etapă finală ar putea fi sesizarea de către Comisia Europeană a Curţii de Justiţie a UE. O altă posibilitate ar fi activarea articolului 7, măsură deja luată împotriva Ungariei şi Poloniei. Activarea articolului 7 poate implica suspendarea dreptului de vot al unui stat în Consiliul UE, dar cu condiţia ca toate celelalte state membre să fie de acord cu o asemenea sancţiune.

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of