marți, ianuarie 19, 2021
-6.1 C
Craiova

2021. Se anunță un an complicat

Autor: Tudor ARTENIE

2021 vine cu cea mai importantă veste: ne vom vaccina împotriva COVID-19! Oricât de ostili ar fi unii dintre noi la ideea de vaccinare, procesul a început, iar noul coronavirus va fi înfrânt. Dar nimic nu este simplu și nu se rezolvă pe loc!

În 2021 vom conviețui și cu virusul, și cu vaccinul.

Oricâte vaccinuri vor fi aprobate de autoritățile medicale ale lumii, campaniile de vaccinare vor dura mai mult de un an. Logistica imunizării e complexă. De la fabricare, la transport, distribuție, păstrare în condiții de siguranță și injectarea în sine – sunt o grămadă de probleme care trebuie rezolvate. Iar faptul că este nevoie de rapel (o nouă injecție după un interval de timp) va complica și mai mult lucrurile. Se va vedea foarte bine cum sunt organizate statele și care sunt bine organizate… Gândiți-vă numai la cei care nu au domiciliu stabil, nu au medic de familie sau acesta se află în altă localitate.

Sigur că vom avea capacitatea să depășim problemele de organizare, dar ne va lua ceva timp. Concomitent, va trebui să ne împărțim viața, așa cum am făcut-o în 2020, cu virusul. Va trebui să respectăm reguli care ne enervează, va trebui să fim atenți, îmbolnăvirile nu vor dispărea.

2021 va fi complicat și economic.

Pandemia a produs o criză economică de proporții, e greu de crezut că ne vom reveni în 2021 cu ușurință. Afaceri mari și, mai ales, afaceri mici au fost puse pe butuci. Veniturile oamenilor au scăzut, prețurile cresc. Migrarea în căutarea unui loc de muncă a devenit mult mai complicată. Economiile lumii întregi sângerează. Criza slăbește solidaritatea, fiecare se simte pe cont propriu. Prevăd un 2021 al unor aspre bătălii pentru supraviețuire…

Ce facem cu teatrele? Dar cu școala?

Greu de anticipat câtă vreme virusul nu a fost înfrânt. Cât vor mai fi închise teatrele? Atâta timp cât există un risc de contaminare comunitară. Dar cât va mai dura școala online? Lista de întrebări e foarte lungă. Întoarcerea la normalitatea de dinainte de pandemie va dura mult. Și, după cum spun mulți cercetători, viața de după pandemie nu va mai fi la fel!…

Trecerea printr-o pandemie care ne-a răsturnat viețile cu susul în jos nu va rămâne fără urmări.

2021 va fi un an stresant. Vom fi tulburați de ceea ce am pățit deja. Vom fi încordați de bătăliile complicate ale fiecărei zile. Nu va fi ușor… Dar înțelegerea corectă a lucrurilor depinde numai de noi. De capacitatea noastră de a vedea binele și de dorința adevărată de a căuta echilibrul. Se spune că suferința înnobilează. Vom vedea dacă anul care vine ne va găsi mai nobili și mai smeriți, totodată, sau la fel de puși pe arțag…

O mare răspundere apasă pe noul guvern, dar și pe noul parlament. Dacă acești politicieni „proaspeți” vor înțelege care sunt mizele profunde ale anului 2021, vor putea grăbi vindecarea. Dar dacă vor rămâne forme fără fond, iar va trebui să strângem din dinți…

Poate că ar fi frumos să ne gândim la un cuvânt care să definească anul 2021. Eu aș alege cuvântul „omenie”. Voi?

La mulți ani!

Ultimele stiri

Maia Sandu, discuție cu Laura Codruța Kovesi despre corupția din Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află la Bruxelles unde are o serie de întâlniri cu comisari europeni. A...

Mai multe articole din aceeasi categorie