4.000 de blocuri din Craiova, dezinfectate de Primărie

Primăria Craiova anunță că a început, de astăzi, o amplă acțiune de dezinfectare a spațiilor comune din blocuri, inclusiv lifturile.

„Acțiunile de dezinfecție se vor face etapizat, 𝐩𝐚𝐧𝐚 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐬𝐜𝐚𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 și, ulterior, permanent, pe toată perioada stării de urgență.
Asociațiile de proprietari programate vor fi contactate de către lucrătorii SC Salubritate Craiova, iar operațiunea în sine se va efectua pe fiecare scară de bloc în prezența unui reprezentant al asociației respective, urmând ca acesta, la final, să primească un document care să ateste serviciile realizate, dar și măsurile pe care va trebui să le respecte locatarii după dezinfecția scării de bloc”, a anunțar primarul Craiovei.

Lucrătorii de la compania de salubritate au fost deja în primele 240 de scări de bloc din zona centrală, urmând să fie acoperite ulterior toate scările de bloc din următoarele zone: Craiovița Nouă, George Enescu, Brazda lui Novac și Bariera Vâlcii, Rovine, Lăpuș, Sărari, Valea Roșie, 1 Mai, Brestei.

Produsul folosit pentru dezinfecție este un biocid cu efect bactericid, fungicid și virucid, avizat de Comisia Națională pentru Produse Biocide.

“Facem apel la reprezentanții asociațiilor de proprietari ca, în momentul în care luăm legătura cu dânșii pentru a ne asigura accesul în incinte și pentru a înștiința locatarii, să ne anunțe în cazul în care au mai efectuat dezinfecții în spațiile comune în această perioadă, pentru a lua cele mai bune decizii în privința modalității de acționare”, a spus Mihai Butari, director general al SC Salubritate Craiova SRL.

Articole asemanatoare