Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

A murit Cristian Țopescu. Jurnalistul avea 81 de ani

Cristian Ţopescu, fostul comentator sportiv, a murit marți, la vârsta de 81 de ani. În urmă cu o săptămână, el a fost internat de urgență la Spitalul Elias. Medicii au anunțat că jurnalistul a suferit un stop cardiorespirator iresuscitabil.

„Domnul CRISTIAN GEORGE ȚOPESCU în vârstă de 81 de ani s-a internat marți, 08.05.2018, la Spitalul Universitar de Urgență Elias, în stare gravă în contextul acutizării unor afecțiuni cronice.

Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă și tratament în secția de Terapie Intensivă. Decedează azi, 15.05.2018, ora 16, prin stop cardiorespirator iresuscitabil”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, dr. Negoiță Silvius.

În vârstă de 81 de ani, Cristian Țopescu a fost internat după o criză severă de diabe. Surse medicale au precizat ca a ajuns la spital cu o glicemie extrem de ridicata, motiv pentru care tot sistemul imunitar i-a fost dat peste cap. Cristina Țopescu, fiica acestuia, a scris un mesaj dramatic și emoționant.


Cristian Țopescu a fost internat după o criză severă de diabe. Surse medicale au precizat ca a ajuns la spital cu o glicemie extrem de ridicata, motiv pentru care tot sistemul imunitar i-a fost dat peste cap. Cristina Țopescu, fiica acestuia, a scris un mesaj dramatic și emoționant.


Fiica lui, Cristina Topescu, este in permanenta langa el. Sfasiata de durere, aceasta a transmis un mesaj sfasietor pe pagina de Facebook. Ea se roaga pentru sanatatea tatalui său, dezvăluind că, dacă acesta ar putea să dea timpul înapoi, ae face la fel pentru profesia lui.


Mesaj emoționant al Cristinei Țopescu


„Mă rog să mai aibă puterea să lupte și vă mulțumesc din suflet celor care sunteți alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup și suflet pentru țara asta întotdeauna. Atât de mult, încât acum poate și asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, și-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru țara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească.


Și-a pus tot sufletul în ce-a făcut, acum sufletul lui e puțin obosit, dar iubirea noastră și poate și a multora dintre voi îl vor ajută să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul și le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper înca într-o minune, dragii mei, înca mai sper!”, a scris fiica jurnalistului.

Sursa: http://evz.ro

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of