Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

A murit Nicolae Mischie, cel mai cunoscut lider PSD din Judetul Gorj! Mischie a fost primul politician care a primit titulatura de “baron” local!

Fost preşedinte de Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie a murit, duminică, la vârsta de 73 de ani. Decesul a fost confirmat pentru Agerpres de purtătorul de cuvânt al Spitalului “Elias”, Silviu Negoiţă. Surse apropiate familiei au susţinut că Nicolae Mischie a fost răpus de o infecţie severă.

Nicolae Mischie s-a născut pe 2 martie 1945 în satul Godineşti, din judeţul Gorj, fiind fiul lui Alexandru şi al Mariei Mischie. Este cel mai mic dintre cei 15 fraţi. A absolvit şcoala generală în comuna natală şi a urmat cursurile Şcolii Pedagogice din Bucureşti, în perioada 1959-1965. El avea doi copii, Alexandru, care este medic în Franţa, şi Ioana, regizoare.

Nicolae Mischie a fost parlamentar  PSD şi a condus Consiliul Judeţean Gorj, între 1996 şi 2006, devenind primul politician botezat de presă “baron” local, pentru influenţa pe care a avut-o şi stilul său autoritar .

În 2013, Nicolae Mischie a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și luare de mită, fiind eliberat după un an şi jumătate din motive medicale.

Pe 30 iulie 2015, Nicolae Mischie a fost adus cu un elicopter SMURD de la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu la o unitate medicală din Capitală, după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral.

Nicolae Mischie, în vârstă de 73 de ani, a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj între anii 1996 şi 2004, perioadă în care a condus şi filiala judeţeană a PSD. Anterior, el a fost deputat de Gorj, în anul 2008 încercând, fără succes, să candideze pentru un nou mandat în Colegiul 6 din Târgu Jiu, colegiu câştigat apoi de Victor Ponta.

În ultimii doi ani, Nicolae Mischie a fost profesor la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, pe care de altfel a înfiinţat-o.

 

 

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of