marți, aprilie 16, 2024
26.1 C
Craiova

Acuzații de agresiune la o școală din Olt. Un elev de 12 ani ar fi fost bătut de directoarea școlii

Tatăl unui elev din comuna Valea Mare, județul Olt, a alertat poliția prin 112, reclamând că fiul său a fost agresat fizic și verbal de directoarea școlii din localitate. Băiatul, care are 12 ani, s-a întors acasă imediat după presupusul incident și și-a anunțat părinții. Totul s-a petrecut marți-dmineață, 2 aprilie 2024.

„La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 10:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Valea Mare, județul Olt, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 12 ani, ar fi fost agresat fizic și verbal de către directoarea unei unități de învățământ, din comuna Valea Mare, unde acesta este elev.

Dosar penal pentru purtare abuzivă

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți, care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situație de fapt și dispunerea măsurilor legale”, au anunțat reprezentanții IPJ Olt.

Elevul de 12 ani a fost transportat la spitalul din Slatina, unde a fost supus unui prime evaluări și ar urma și alte investigații. Băiatul, care le-a spus medicilor că o profesoară i-a dat o palmă și l-a lovit cu capul de perete, nu prezintă semne vizibile de violență, spun reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina. „Copilul nu prezintă nicio urmă de traumatism fizic. (…) Este conștient, cooperant, în afara oricărui pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Slatina, dr. Postelnicu, precizând că pacientul va fi supus mai multor investigații medicale.

La școala din Valea Mare au ajuns și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Olt, care desfășoară propriile verificări în acest caz.

Citește și: Incident grav la un colegiu din Râmnicu Vâlcea. Elev snopit în bătaie de un coleg de clasă

Ultimele stiri

Aceiași politicieni, același popor

Vin alegerile, candidează aceiași politicieni, votează același popor. Rezultatele sunt previzibile, posibilele surprize nu vor fi decât excepțiile care...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner