luni, martie 20, 2023
12.8 C
Craiova

Ai intre 16 si 65 ani si vrei sa devii salvator? Afla ce trebuie sa faci ca sa ajungi pompier voluntar la ISU „Oltenia”!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj contiuă campania de recrutare de noi candidați voluntari „Salvator din pasiune”, campanie organizată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Activitate de voluntariat este o activitate  fără scop lucrativ şi fără remuneraţie, fiind reglementată de prevederile legii 195 din 20 aprilie 2001.

Campania se va derula pe o perioadă nelimitată, candidații putând obține informații și depune dosarele de înscriere, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj, zilnic între orele 08.00-16.00 .

Voluntarul este persoana care îndeplineşte următoarele condiţii la  înscrierea pentru activitatea de voluntariat:

-vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

-apt din punct de vedere medical;

-să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie;

-să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor.

În cadrul activităţii de recrutare şi înscriere candidatul trebuie să prezinte un dosar care să cuprindă următoarele documente:

-cerere de înscriere;

-certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

-copie după actul de identitate;

-aviz psihologic;

-act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

-adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă”;

-acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute la numărul de telefon  0251.510.126, interior 27102, persoană de contact plutonier adjutant Stanca Viorel, sau  accesând site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj. www.isudolj.ro şi site-ul  Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă  www.igsu.ro.  

Ultimele stiri

GORJ: Un bărbat din orașul Rovinari a acroșat un pieton pe DN 67 Buduhala

La data de 20 martie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, cu privire...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner