joi, februarie 22, 2024
-1.5 C
Craiova

Alerta maxima in Gorj! Mai multe unitati de invatamant au fost închise de urgență, după ce un copil a murit de meningită!

Trei unități de învățământ din Motru au fost închise de urgență, după ce un copil a murit de meningită. Din primele informații este vorba despre o grădiniță, o creșă și o școală generală.

Fratele și un coleg al băiețelului, care a decedeat, au fost internați de urgență la spital. Unul dintre ei prezintă simptome asemănătoare meningitei, iar celălat are o stare de somnolență. Pentru amândoi s-a început tratamentul profilactic.

O anchetă epidemiologică a fost deschisă în urma acestui caz.

”Am stabilit ca pentru mâine să nu mai primim copiii la grădiniță și să facem un program de dezinfecție în toate spațiile care aparțin acestor grădinițe. Am luat această măsură preventivă. Pentru copilul care a murit nu s-a confirmat cauza morții.”, a declarat Gigel Jianu, primarul din Motru, pentru Antena 3.

Managerul Spitalului municipal Motru, Alin Efrim, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că băiatul decedat a fost adus la Urgenţe în noaptea de miercuri spre joi, cu febră şi insuficienţă respiratorie severă.

„Copilul avea febră, dureri de cap, pete pe corp, insuficienţă respiratorie severă. A intrat în stop cardio-respirator. S-au făcut manevre de resuscitare şi nu s-a reuşit resuscitarea. Este suspiciunea noastră, de meningită, ţinând cont de simptome şi de evoluţia rapidă a cazului. Au fost prezenţi doi medici de medicină de urgenţă, medic pediatru. A venit în stare gravă. A fost o evoluţie rapidă. Nici părinţii nu au ştiut, a avut simptome de seară, la noi a venit la trei noaptea. Am luat măsurile să prevenim şi prevenirea altor cazuri. Am anunţat DSP-ul care să facă verificări la grădiniţă, în oraş să facă o anchetă epidemiologică”, a precizat Alin Efrim, pentru Mediafax.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a întocmit, joi, un dosar penal pentru moarte suspectă, după decesul copilului, fiind solicitate explicaţii de la Spitalul Motru privind situaţia pacientului.

Ultimele stiri

Stadioanele mari din România, adevărate găuri negre pentru bugetele locale! Arena „Ion Oblemenco“, minus uriaș

Stadioanele mari din România se dovedesc adevărate găuri negre pentru bugetele locale! Tara noastră se poate lăuda cu o...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner