marți, aprilie 23, 2024
10.6 C
Craiova

ALRO Slatina, creșteri importante la vânzările de aluminiu primar și aluminiu prelucrat. Ce arată datele din Trading Update T4 2023

Compania ALRO, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, a publicat marți, 23 ianuarie 2024, raportul Trading Update T4 2023, care oferă informații de bază preliminare privind mediul economic și indicatorii operaționali-cheie ai grupului pentru trimestrul încheiat la 31 decembrie 2023.

Conform acestor date, producătorul de aluminiu (simbol bursier ALR) a vândut către terți în trimestrul 4 al anului trecut cu 27,5% mai mult aluminiu primar față de același interval din 2022 (14.541 tone, față de 11.497 tone în T4 2022). Cantitatea de bare vândute s-a dublat, în T4 2023 ALRO vânzând 11.357 tone, față de 5.643 tone cu un an înainte, în schimb în T4 2023 au lipsit contractele de procesare pentru sârmă (față de 3.090 tone procesate în T4 2022).

În privința vânzărilor de aluminiu prelucrat creșterea cantitativă este și mai mare, în T 4 2023 fiind livrate 21.663 tone, față de 15.504 tone în T4 2022. Produsele laminate plate reprezintă cel mai mult din total, fiind vândute în ultimul trimestru al anului trecut 14.706 tone (plăci, table, benzi), în timp ce produsele extrudate (profile standard și profile costumizate) au însumat aproape 7.000 tone.

Cantitatea de alumină vândută către terți în T 4 2023 a fost de 1.398 tone (față de 721 tone în T4 2022).

ALRO a produs, în T4 2023, 51.031 tone de aluminiu primar (față de 37.116 tone produse în T 4 2022) și 22.213 tone aluminiu prelucrat (față de 22.213 tone în T 4 2022).

„Rezultatele financiare preliminare pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2023 vor fi publicate miercuri, 28 februarie 2024, iar reprezentanții Companiei vor susține Teleconferința privind rezultatele financiare miercuri, 27 martie 2024. Informațiile conținute în acest Trading Update pot fi supuse modificărilor și pot diferi de cifrele din raportul trimestrial/ semestrial/ anual”, se menționează în comunicatul postat pe site-ul companiei.

Citește și: ALRO, investiții de 4,2 milioane dolari în două noi sisteme de verificare a calității produselor. Dobra: „În felul acesta reușim să creștem competitivitatea companiei la nivel internațional”

Ultimele stiri

S-a mai stins o glorie a Universității Craiova!

S-a mai stins o glorie a Universității Craiova! Florin Oprea, fostul mare portar al “Campioanei Unei Mari Iubiri” și...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner