miercuri, februarie 21, 2024
12.3 C
Craiova

ALRO vrea creșterea gradului de digitalizare a vânzărilor. A semnat parteneriate cu Agile Networks Technologies și Salesforce

ALRO vrea creșterea gradului de digitalizare a vânzărilor. Doi furnizori importanți de soluții digitale au devenit partenerii producătorului de aluminiu ALRO S.A. Slatina, scopul companiei slătinene fiind acela de crește performanța departamentului de Vânzări prin digitalizare.

ALRO S.A., unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, a semnat parteneriate cu Agile Networks Technologies – furnizor de soluții IT pentru digitalizarea proceselor de vânzări, cu experiență în regiunea DACH (Germania, Austria, Elveția) și România, respectiv Salesforce – lider global în soluții software CRM (Customer Relationship Management) timp de 17 ani consecutiv. Obiectul acordului este implementarea unei soluții Salesforce personalizate pentru digitalizarea proceselor de vânzări ale ALRO și managementul de clienți potențiali, cu scopul de a îmbunătăți performanțele echipelor de vânzări.

Decizia vine ca o continuare firească a investițiilor din ultimele două decenii, spun reprezentanții ALRO. „În ultimii 20 de ani, ALRO a investit semnificativ în tehnologie de ultimă generație, datorită căreia am extins gama de produse și am reușit să intrăm pe piețe noi, sofisticate, cu produse și servicii cu valoare adăugată mare și foarte mare. Acest parteneriat, venit ca o continuare firească a strategiei noastre de dezvoltare, ne sprijină în demersul nostru de a oferi soluții personalizate și de a ne extinde baza de clienți”, a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al ALRO.

ALRO vrea creșterea gradului de digitalizare a vânzărilor. Agile Networks Technologies, creștere de peste 100%, în 2023, a cererii de software CRM în România

Agile Networks Technologies, noul partener al ALRO, a implementat soluții CRM Salesforce pentru companii din Germania și din România, asistând clienți din industrii precum producție, bunuri de larg consum, ONG-uri, educație să își eficientizeze procesele de vânzare și să își dezvolte afacerile. Conform unui comunicat de presă postat pe site-ul ALRO, în 2023, Agile Networks Technologies a înregistrat o creștere de peste 100%, raportat la anul anterior, a cererii de software CRM în România, firmele locale fiind din ce în ce mai deschise către soluțiile oferite de Salesforce și către cele mai bune practici pe care acestea le propun. Pentru 2024, compania estimează proiecte de digitalizare în valoare de peste 500.000 euro în România.

„Suntem entuziasmați să pornim această colaborare cu ALRO și ne bucurăm să continuăm pe direcția consacrată, aceea de a ne ajuta clienții în inițiativele lor de transformare digitală, în special pe zona de vânzări și eCommerce, prin consultanță, livrare de soluții Salesforce personalizate și integrate. Prin această colaborare, ne propunem să aducem un plus de eficiență și inovație în procesul de vânzări al ALRO folosind Salesforce Sales Cloud și să contribuim la creșterea performanțelor companiei. Mulțumim Salesforce România pentru susținere și ne dorim să continuăm colaborarea noastră în anii ce vor urma”, a declarat Octav Prihoi, Head of Salesforce Department la Agile Networks Technologies.

Avantajele utilizării platformei Salesforce

Avantajele utilizării platformei Salesforce sunt considerabile, atestă clienții furnizorului de soluții digitale. Conform unui sondaj realizat în 2022 în rândul a peste 3.500 de companii utilizatoare ale platformei Salesforce, acestea au raportat o reducere de 25% a costurilor pentru atragerea de clienți și creșteri de 26% a productivității angajaților și de 29% a performanțelor de vânzări.

„Suntem încântați să fim alături de ALRO în acest proces, din ce în ce mai complex, de digitalizare. Cu ajutorul soluției Sales Cloud, ALRO va putea oferi o comunicare personalizată și va crește eficiența proceselor de vânzări. Suntem capabili să ajutăm compania să consolideze loialitatea și încrederea clienților” a adaugat Camelia Olaru, Account Executive Salesforce.

Soluțiile CRM (Customer Relationship Management) reprezintă piața de software cu cea mai rapidă creștere la nivel global. Piața globală de CRM a fost evaluată la 71,06 miliarde USD în 2023 și se estimează că va ajunge la 157,53 miliarde USD până în 2030, cu o rată de creștere anuală de 12%.

Citește și: ALRO Slatina, creșteri importante la vânzările de aluminiu primar și aluminiu prelucrat. Ce arată datele din Trading Update T4 2023

Ultimele stiri

Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! Fetele sunt în sferturile de finală ale Campionatului...

Bernadette Szocs, Elizabeta Samara și Adina Diaconu sunt jucătoarele care au învins, miercuri, 21 februarie 2024, selecționata Egiptului, scor...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner