marți, martie 21, 2023
12.8 C
Craiova

„Amicii istoriei“ din Cetatea Severinului invata istoria, altfel! Afla cum a reusit un profesor sa starneasca interesul elevilor sai pentru trecutul patriei!

Romeo Popa, profesor de la o şcoală gimnazială din Drobeta-Turnu Severin, doctor în istorie, a reuşit să le stârnească interesul elevilor săi pentru această disciplină şcolară folosind metode inedite de predare.

 „Este foarte important să ne respectăm trecutul şi să ne iubim patria, să nu uităm cine am fost, cine suntem şi ce putem fi“, este crezul profesorului de istorie Romeo Popa din Turnu Severin.

Conştient că istoria ca disciplină şcolară poate să contribuie determinant în formarea personalităţii copiilor ca viitori cetăţeni ai României, profesorul îşi dedică timpul liber elevilor săi, pasionaţi de cunoaşterea trecutului. În 2016, a pus bazele cercului „Amicii istoriei“ şi în fiecare sâmbătă se întâlneşte cu elevii săi tocmai în Cetatea Severinului, fosta redută împotriva turcilor de la gurile Dunării. O locaţie cât se poate de potrivită pentru cei dornici să cunoască atât istoria locului, dar şi pe cea naţională şi universală. Pare greu de crezut, dar propunerea pentru înfiinţarea acestui cerc a venit din partea elevilor, care vor să cunoască mult mai multe lucruri ce nu se găsesc în manualele şcolare, uneori prea rigide şi prea stufoase în detalii obositoare. 

Cum a apărut „Amicii istoriei“

 „Cercul s-a născut în 2016, la şcoala nr. 14 din Drobeta Turnu Severin. Nu a fost iniţiativa mea, copiii m-au întrebat dacă ar putea să afle şi un alt fel de istorie decât cea din manuale, decât o percep la şcoală“, spune profesorul Romeo Popa. A fost plăcut surprins să observe că la fiecare întâlnire numărul elevilor participanţi a crescut, iar temele propuse de aceştia sunt extrem de variate, din diverse epoci ale istoriei universale.

Oră de istorie în sanctuarul dacic de la Costeşti

Cercul funcţionează întrucât elevii vin din proprie iniţiativă, nu este o corvoadă, o sarcină şcolară. Dincolo de acest aspect, vorbim însă de nişte elevi pasionaţi de istorie şi de un dascăl extrem de dedicat profesiei sale, autor al mai multor lucrări de specialitate şi doctor în istorie.

 „În momentul în care m-au solicitat mi-am dat seama că au deja nişte cunoştinţe acumulate, unii dintre ei citiseră diverse cărţi, nu aveau nişte explicaţii la anumite întrebări sau văzuseră anumite reportaje, documentare şi de aici a pornit totul. Mare mi-a fost surpriza să constatat că la fiecare şedinţă de cerc, în fiecare sâmbătă avem câte 15-20 de copii şi ei fiecare îşi arătă dăruirea faţă de istorie prin temele pe care le propun“, spune dascălul severinean.

Cercul şcolar nu se rezumă doar la întâlnirile de la sfârşitul săptămânii, ori de câte ori le permite timpul, elevii merg în excursii, însoţiţi de profesorul Popa, unde evident sunt vizitate obiectivele istorice.

„Vreau să vă spun că am fost în Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei şi am avut cu mine 25 de copii. Am făcut o oră de istorie chiar în sanctuarul dacic de la Costeşti. Credeţi-mă aşa a fost de frumos momentul, niciun copil nu vorbea, toţi au ascultat cuminţi explicaţiile despre daci şi războaiele daco-romane o oră şi jumătate. Am avut invitat un profesor de la Deva, care m-a felicitat pentru modul cum s-au purtat aceşti copii şi despre faptul că sunt ca un burete, absorb pur şi simplu informaţia“, explică profesorul de istorie.

„Manualul nu este ceva tabu“

Neajunsurile din sistem, elevii care  vor să asimileze multe informaţii în timp scurt sunt doar câteva din provocările cu care se confruntă Romeo Popa.

 „Manualul şcolar este un instrument de lucru, nu este ceva tabu. Toate manualele sunt făcute în acest moment pentru a da cât mai multă informaţie, ori asta pe copii uneori îi oboseşte. Le indic manualul, dar eu le dau informaţia aceea care trebuie să le rămână lor în minte, evit tot ceea ce ar putea fi balast informatic  şi care ar putea să-i suprasolicite“, spune profesorul severinean.

De exemplu, pe baza manualului de clasa a VIII-a, profesorul trebuie să facă o lecţie despre voievozii români, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, în numai două ore, ceea ce este imposibil:

„Nu pot să vorbesc despre Ştefan cel Mare într-o jumătate de oră, nu am cum. La Vlad Ţepeş, trebuie să vorbim despre faptele sale, trebuie să lămurim de unde vine această denumire de Dracula, copiii trebuie să priceapă pentru că astăzi i se face o mare nedreptate acestui mare voievod fiindcă este asociat cu un personaj malefic, coborât din străfundurile Iadului. Apoi, Mircea cel Bătrân nu este un voievod de un sfert de oră“.

Cine este Romeo Popa

Pe lângă munca de la catedră şi de la cercul „Amicii istoriei“, profesorul Romeo Popa este este autor a mai multor cărţi de specialitate şi doctor în istorie.

Profesorul provine dintr-o familie de dascăli şi crede că destinul său a fost să urmeze aceeaşi carieră ca şi părinţii săi.
„Am crescut cu praful de cretă şi planificările sub nas, mi-a plăcut această meserie. Am urmat-o pe mama mea în domeniul istoriei, iar tata mi-a fost învăţător şi pot să vă spun că îmi place foarte mult să lucrez cu elevii, să le aud întrebările“, spune dascălul.

Povesteşte clipele petrecute pe băncile şcolii cu atâta pasiune şi vorbeşte cu mult respect despre tatăl lui care i-a fost şi învăţător.

 „Tata a avut un talent aparte de a inocula elevilor dragostea pentru istorie. În clasa a patra ne aducea veterani de război să ne vorbească, am făcut clasele primare la ţară. Mi-a creat imaginea bătăliei de la Posada şi nu pot să mi-o scot din cap nici acum după studii universitare, e tot imaginea din clasa a patra“, a mărturisit profesorul.
Sursa si foto: Adevarul

Ultimele stiri

GORJ: Un bărbat din orașul Rovinari a acroșat un pieton pe DN 67 Buduhala

La data de 20 martie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, cu privire...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner