sâmbătă, iulie 31, 2021
34.4 C
Craiova

Aproape un milion de doze de vaccin Pfizer ajung azi în țară

O nouă tranșă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, de  964.080 doze, sosește azi în țară. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

La Centrul Național de Stocare București vor fi aduse 367.380 doze.

La centrul Regional de depozitare Craiova urmează să ajungă 140.400 de doze, una dintre cele mai mari tranșe de vaccin Pfizer adusă în Oltenia de la începutul vaccinării.

Restul dozelor se distribuie la celelalte centre regionale de vaccinare, după cum urmează:

  • Brașov: 128.700 doze;
  • Cluj: 105.300 doze;
  • Constanța: 81.900 doze;
  • Iași: 81.900 doze;
  • Timișoara: 58.500 doze.

Până în prezent, țara noastră a recepționat 9.004.769 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 6.474.870 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Cetățenii care nu s-au vaccinat încă, o pot face fără programare, la oricare dintre centrele de vaccinare de pe teritoriul României, inclusiv la cel deschis recent la terminalul Plecări de la Aeroportul Henri Coandă – Otopeni.

Nouă tranșă de vaccin de la Moderna

La sfârșitul săptămânii trecute, 128.400 doze de vaccin Moderna au fost aduse la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Dozele de vaccin vor fi distribuite începând de azi, după cum urmează:

  • Centrul Național de Stocare București: 42.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Constanța: 43.200 doze
  • Centrul Regional de Depozitare Iași: 43.200 doze.

Până în prezent, au fost recepționate 1.238.400 de doze Moderna, iar 664.819 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

Ultimele stiri

Fosta glorie a Craiovei Maxima, Nae Ungureanu, în spital după un accident vascular

Fostul mare fundaș stânga al Craiovei Maxima, Nicolae Ungureanu, a suferit un accident vascular cerebral. El se află internat...

Mai multe articole din aceeasi categorie