marți, mai 18, 2021
13 C
Craiova

Arest la domiciliu pentru șeful Regionalei de Drumuri Craiova

Bogdan Bratu, șeful Regionalei de Drumuri Craiova, se află în arest la domiciliu și are interdicție de a vorbi cu angajații Companiei Naționale a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Decizia judecătorului vine după ce Bratu a fost reținut 24 de ore și procurorul a cerut arestare preventivă pentru 30 de zile.

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis un comunicat prin care explică faptul că Bratu a avut access la informații strategice și a gestionat bugete uriașe, folosind diplome de studii false.

„Prin ordonanța din data de 23.04.2021 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii continue de înșelăciune, prev. de art.244 al.1 și 2 din C.pen, constând în aceea că în perioada mai 2014 – prezent, ar fi indus și menținut în eroare Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă și ulterior prin modificarea succesivă a acestuia printr-un număr de 12 acte adiționale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplomei de licență obținută fraudulos, desființată de Judecătoria Sectorului 4 București la data de 16.03.2016 prin sentința penală nr. 727, dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015, actele adiționale producând efecte prin avansarea în cariera profesională și prin creșterea remunerațiilor salariale.

Inculpatul a continuat să utilizeze actele de studii cu ocazia angajării la diferite entități, și după ce a fost audiat în calitate de martor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în legătură cu valabilitatea acestora.

Prin utilizarea unor diplome de studii falsificate / anulate, inculpatul a ocupat funcții publice importante (director regional în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA), funcții în virtutea cărora a avut acces la informații de importanță strategică, gestionarea bugetelor privind construcția și modernizarea drumurilor naționale, derularea și atribuirea contractelor de achiziție publică și de modernizare a rețelelor de drumuri, atribuirea contractelor de deszăpezire, întreținere și pază a acestora.

Prin faptele indicate a fost prejudiciată instituția angajatoare cu suma de 985.625,3 lei, reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcțiilor deținute fără drept.

La data de 23.04.2021, s-a dispus reţinerea inculpatului pentru o durată de 24 ore. Totodată, procurorul de caz a propus Judecătoriei Sectorului 5 București arestarea preventivă a acestuia”.

Ultimele stiri

Dragnea, trimis în judecată în dosarul privind ceremonia lui Donald Trump

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Liviu Dragnea - pentru două fapte de trafic de influență...

Mai multe articole din aceeasi categorie