Breaking News

Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Astazi, 30 martie, se sarbatoreste Ora Pamantului! Si romanii sunt invitati sa stinga lumina o ora! Vezi ce institutii au anuntat ca vor aplica aceasta masura si in ce interval orar se va intampla!

Sute de instituţii şi companii sărbătoresc, sâmbătă seară, Ora Pământului, o iniţiativă care vrea să atragă atenţia asupra schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii. Şi Palatul Cotroceni şi Palatul Parlamentului sting lumina timp o oră, de la 20.30.

Ora Pământului este o acţiune de mediu iniţiată de World Wide Fund for Nature, iar Camera Deputaţilor este partener al organizaţiei şi participă la acest eveniment chiar de la prima ediţie în România. Astfel, iluminatul interior şi exterior al Palatului Parlamentului va fi întrerupt sâmbătă, între orele 20.30 şi 21.30.

De asemenea, şi iluminatul Palatului Cotroceni va fi întrerupt, sâmbătă, timp de o oră, pentru a marca Ora Pământului. 

La rândul său, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, căreia i s-au alăturat primăriile Piatra Neamţ, Botoşani, Bacău, Suceava, Siret, Iaşi, Bicaz, Moineşti, Roman. Vaslui şi comuna Victoria, dedicate să reducă cu 40% nivelul emisiilor de CO2 şi sprijinite în cadrul proiectului EMPOWERING să elaboreze Planuri de acţiune pentru energie durabilă şi adaptare la schimbările climatice, au anunţat că vor sărbători, în mod simbolic, sâmbătă, Ora Pământului.

Evenimentul Ora Pământului a fost organizat, pentru prima dată, în 31 martie 2007, în Sydney, Australia, când 2 milioane de oameni şi 2.100 de companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: încălzirea globală.

În 2008, Ora Pământului a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii. În 2009 şi 2010 campania globală a evoluat, implicând aproximativ 1 miliard de oameni din peste 4.000 de oraşe din întreaga lume. Din 2011, Ora Pământului a intrat într-o nouă etapă în care oamenii de pretutindeni au fost îndemnaţi nu numai să stingă lumina, ci să se angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi.

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of