joi, decembrie 9, 2021
1 C
Craiova

Azi începe în Craiova a doua campanie de deratizare din acest an

SC Salubritate Craiova SRL demarează astăzi a doua campanie de deratizare pe domeniul public din acest an. Potrivit unui comunicat remis redacției noastre, acțiunea se va desfăşura într-un interval de 10 zile şi are ca scop combaterea rozătoarelor (şoareci, şobolani).

În zonele de acţiune, lucrătorii SC Salubritate Craiova SRL vor amplasa, în prima fază, afişe de avertizare a populaţiei şi, ulterior, în aceleaşi locaţii, staţii de intoxicare în care vor fi introduse produsele raticide Toxirat și Toxirat Forte, substanţe din grupa a treia de toxicitate, avizate de Ministerul Sănătăţii. Întreaga operaţiune va fi derulată cu sprijinul Poliţiei Locale. În afişele de avertizare se va specifica faptul că substanţele folosite sunt toxice pentru oameni şi animale, antidotul folosit în caz de ingestie accidentală (vitamina K1), precum şi numărul de telefon al SC Salubritate Craiova SRL.

Suprafaţa totală pe care se va efectua activitatea de deratizare este de 741 de hectare, programul urmând să fie adaptat în funcţie de condiţiile meteorologice.

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie