duminică, ianuarie 17, 2021
-6.1 C
Craiova

Azi se decide redeschiderea restaurantelor în interior

Decizia privind deschiderea restaurantelor la interior va fi luată azi, în urma şedinţei Comitetului Tehnico-Ştiinţific, a declarat Dragoş Petrescu, secretar general al Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).

„În urma Comitetului Tehnico-Ştiinţific se va lua această decizie ca începând cu data de 1 septembrie să putem funcţiona şi la interior, cu restricţii. Nu vorbim de relaxare ci vorbim de funcţionarea restaurantelor în spaţiile interioare, cu restricţii. Vorbim de toate restaurantele, dar există anumite zone, acolo unde poate creşte incidenţa de număr de infectări, şi în acele zone activitatea restaurantelor ar putea fi restricţionată în funcţie, evident, de specificul evoluţiei epidemiologice”, a spus Dragoş Petrescu după întâlnirea cu premierul, de la Palatul Victoria.

El a subliniat, potrivit Agerpres, că reprezentanţii industriei ospitalităţii au solicitat premierului deschiderea restaurantelor la interior de la 1 septembrie, deoarece 400.000 de angajaţi au slujbele în pericol.

„Noi am solicitat premierului să deschidem la data de 1 septembrie. Deci nu mai aşteptăm. La nivel naţional este important să deschidem la data de 1 septembrie. Avem 400.000 de angajaţi cu slujbe în pericol. Deci nu se pune problema să mai aşteptăm. Evident, vor fi excepţii punctuale acolo unde nivelul epidemiologic nu este ţinut sub control şi aceste puncte specific vor putea evolua pe decursul următoarelor luni, în funcţie de statusul infectărilor”, a adăugat Petrescu.

Angajaţii din sectorul HoReCa au protestat, în 19 august, între orele 17:00 şi 18:00, la locul de muncă faţă de felul în care Guvernul tratează combaterea pandemiei în domeniul Hoteluri, Restaurante şi Cafenele.

Aceştia au oprit lucrul timp de o oră şi au ieşit în faţa locului de muncă purtând pancarte pe care scria „Guvernul ORBan, CoVid legislativ”, „Nu ne ajutaţi, nu ne ascultaţi, doar ne ignoraţi”,” Vedeţi că vi se răceşte economia”, „Suntem 40.000 de firme. Contează?” etc, încercând să atragă atenţia asupra situaţiei de criză în care se află cei 400.000 de angajaţi din hoteluri şi restaurante în urma restricţiilor impuse de autorităţi.

Acţiunea de protest a fost iniţiată de organizaţiile patronale din industria turismului pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de interdicţia autorităţilor privind deschiderea restaurantelor.

Ultimele stiri

Zbor direct Craiova – Sharm el Sheikh, cu charter, de Paște

O veste bună pentru cei care vor să petreaca vacanța de Paște în celebra destinație Sharm El Sheikh din...

Mai multe articole din aceeasi categorie