vineri, noiembrie 27, 2020
0 C
Craiova

Bani de la Consiliul Judeţean Olt pentru primării: 6,5 milioane de lei pentru 101 localitati

Aproape toate comunele, dar şi două oraşe primesc, la sfârşit de an, bani bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean Olt. Sumele au fost alocate pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile, dar și pentru cofinanțarea unor proiecte realizate pe fonduri europene.

Consilierii județeni au aprobat un proiect prin care 101 primării primesc sprijin financiar din partea Consiliului Județean. Banii provin din economii realizate în bugetul județului, în anumite domenii.

 

Primăria Drăgănești Olt a primit 200.000 lei, iar Piatra Olt 100.000. Printre primăriile din mediul rural cu cele mai mari sume alocate în ședința de astăzi sunt cele de la Cârlogani, Clieni și Oboga, cu câte 200.000 lei, dar și Colonești, Curtișoara, Strejești, cu câte 150.000 lei.

Fondurile au fost alocate în funcție de solicitările venite din partea primăriilor, spun reprezentanții Consiliului Județean.

„Banii sunt pentru cheltuieli curente şi de capital. Administraţiile publice locale pot să-i folosească oriunde, nu numai la salarii. Cei care aveau nevoie de cofinanţări la proiecte, la investiţii, îi pot folosi”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt.

Suma totală repartizată celor 101 localități este de 6,5 milioane lei.

 

„Consiliul Judeţean a reuşit, de-a lungul anului, să facă anumite economii, la anumite capitole. Am strâns aceşti bani în Fondul de rezervă şi, ca în fiecare an, l-am alocat primăriilor aflate în dificultate. Ca de fiecare dată, în baza solicitării primăriilor, noi am intervenit cu aceşti bani. Să specificăm că fiecare primărie primeşte minimum 40.000 lei, iar cel mai mult au primit câteva comune suma de 200.000 lei. Practic, fiecare comună şi două oraşe, care aveau anumite dificultăţi la plata salariilor, au primit bani”, a mai spus Oprescu.

Iată cum a împărţit CJ Olt cele 6,5 milioane lei:

-200.000 lei: Drăgăneşti-Olt, Cârlogani, Cilieni, Oboga

-150.000 lei: Coloneşti, Curtişoara, Strejeşti

-120.000 lei: Sprîncenata

-100.000 lei: Piatra-Olt, Baldovineşti, Coteana, Dăneasa, Dobreţu, Dobrun, Fărcaşele, Giuvărasti, Gostavăţu, Izvoarele, Obarsia, Perieţi, Verguleasa, Vişina, Vlădila

-90.000 lei: Ghimpeţeni, Rotunda

-80.000 lei: Sârbii Măgura

-70.000 lei: Dobroteasa, Găvăneşti, Gura Padinii, Osica de Sus, Sâmbureşti

-60.000 lei: Nicolae Titulescu, Vulpeni

Ultimele stiri

Klaus Iohannis a avansat în grad zeci de ofițeri MApN, SPP, MAI și STS

Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi o serie de decrete de avansare în grad. Au primit grade...

Florin Barbu, candidat PSD Olt: „Repornim irigațiile!”

Florin Barbu, candidat din partea PSD Olt la Camera Deputaților, vrea să susțină și din postura de parlamentar sistemul de irigații, agricultura...

Adrem angajeaza:

Studii: medii tehnice. Cunoştinţe specifice: • Cunoştinţe privind aparatele de măsurare;• Cunoştinte minime de informatică (IT).

Marius Oprescu, PSD Olt: Guvernul își maschează neputința cu vaccinarea

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, consideră campania pentru vaccinarea împotriva COVID-19 drept o încercare a Guvernului de a „acoperi această incapacitate pe...

Ministrul Economiei, atac la distribuitorii de gaze: „Ce au făcut? Nimic!”

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a criticat dur companiile de distribuție de gaze, într-un interviu acordat în urmă cu scurt timp Agenției Agerpres....

More Articles Like This