luni, martie 20, 2023
15.5 C
Craiova

BĂRBAT CERCETAT PENTRU AGRESIUNE SEXUALĂ, REȚINUT DE POLIȚIȘTI

La data de 8 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut un bărbat cercetat pentru agresiune sexuală.

În fapt, la data de 6 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Găneasa, ar fi abuzat-o fizic și emoțional pe fiica sa minoră, în vârstă de 7 ani.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, fiind continuate cercetările în vederea documentarii activității infracționale.

În urma probatoriului administrat, la data de 8 decembrie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele bărbatului de 37 de ani, a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în ziua de 9 decembrie a.c. să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale.

Documentarea activității infracționale a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Operațiuni Speciale Olt și Biroului Operațiuni Speciale Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ultimele stiri

GORJ: Un bărbat din orașul Rovinari a acroșat un pieton pe DN 67 Buduhala

La data de 20 martie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, cu privire...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner