duminică, iunie 23, 2024
35.1 C
Craiova

Bercea Mondial va fi eliberat condiționat

Interlopul Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, condamnat în octombrie 2020 la o pedeapsă cu închisoarea de 13 ani şi 272 de zile pentru tentativă de omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina, va fi eliberat condiţionat, potrivit unei hotărâri a Tribunalului Mehedinţi, notează Agerpres.

Printr-o hotărâre definitivă adoptată ieri, Tribunalul Mehedinţi a admis cererea lui Sandu Anghel de eliberare condiţionată.

„Admite contestaţia formulată de condamnatul Anghel Sandu, împotriva sentinţei penale nr. 71/18.01.2022, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, în dosarul cu numărul 10989/225/2021. Desfiinţează parţial sentinţa penală atacată în sensul că: Admite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Anghel Sandu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Anghel Sandu din executarea pedepsei de un 13 ani şi 272 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 130/2020, a Tribunalului Mehedinţi. Dispune punerea în libertate a condamnatului Anghel Sandu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 198/2020, emis de Tribunalul Mehedinţi, dacă nu este arestat în altă cauză (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 Martie 2022, la sediul Tribunalului Mehedinţi”, se arată pe portalul instanţei, în soluţia pe scurt.

Sandu Anghel este în închisoare din octombrie 2020, după ce a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea de tentativă la omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei.

Un alt dosar în care Sandu Anghel este inculpat, de această dată pentru infracţiuni economice, (constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani) se judecă pe fond la Tribunalul Olt. În acest dosar, Bercea Mondial este inculpat alături de alte 17 persoane, printre care mai mulţi membri ai familiei sale (soţia, un fiu, o fiica, ginerele) pentru tranzacţii ilegale cu autoturisme, vânzarea unor imobile la preţuri supraevaluate etc.

Ultimele stiri

FOTO/OLT: Tenis de masă. Trei medalii pentru sportivii CSM Slatina la Top 16

Trei din cei patru sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Slatina, participanți la competiția Top 16, care s-a desfășurat în...

Mai multe articole din aceeasi categorie