sâmbătă, iulie 31, 2021
34.4 C
Craiova

Bilete la concert pentru cei care se vaccinează în centrul de pe Transalpina

Persoanele care se vor vaccina anti-COVID la centrul de tip drive-through ce va funcţiona sâmbătă, 17 iulie, pe Transalpina, la Pasul Urdele, vor primi invitaţii la concerte din cadrul festivalului de muzică Live Music Summer Camp Brezoi, a anunţat Prefectura Vâlcea, într-un comunicat.

Potrivit subprefectului Victor Stănculescu, primii 50 de turişti care se vor vaccina sâmbătă, pe Transalpina, vor primi invitaţii la concertul din 18 august susţinut de artista de origine americană Beth Hart.

Următorii turişti care se vor vaccina anti-COVID la acelaşi centru vor primi invitaţii, la alegere, pentru concertele din perioada 22 – 25 iulie, la Open Air Blues Festival Brezoi 3.5 RO Edition, şi în perioada 31 iulie – 1 august, la Rucsacul cu cântece – Summer Camp Brezoi.

Sâmbătă, 17 iulie, pe Transalpina, va fi deschis un centru de vaccinare de tip drive – through ce va funcţiona în intervalul orar 10,00 – 18,00, unde vor fi administrate serurile Pfizer şi Johnson&Johnson.

Persoanele care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19 cu serul Pfizer se pot prezenta pentru rapel la orice centru de vaccinare din ţară, în care se administrează acest tip de vaccin. Se pot prezenta la acest centru toate persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, indiferent de localitatea de domiciliu, doar cu actul de identitate şi fără o programare prealabilă.

Centrul va fi amplasat în punctul cel mai înalt al şoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri.

Ultimele stiri

Fosta glorie a Craiovei Maxima, Nae Ungureanu, în spital după un accident vascular

Fostul mare fundaș stânga al Craiovei Maxima, Nicolae Ungureanu, a suferit un accident vascular cerebral. El se află internat...

Mai multe articole din aceeasi categorie