luni, iunie 24, 2024
23.4 C
Craiova

Calendar creștin-ortodox: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica i-a închinat lui Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea lui – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai.

Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit lui Zaharia, în timp ce slujea la templu, că soția sa Elisabeta, înaintată în vârstă, va naște un fiu care se va numi Ioan. Nașterea lui Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Zaharia, fiind înaintat în vârstă, s-a îndoit de cuvintele Arhanghelului Gavriil. Din acest motiv a rămas mut până la punerea numelui fiului său.

Prin îngerii Lui, Dumnezeu a vestit nașterea lui Isaac vârstnicei Sara, nașterea lui Samson femeii sterpe a lui Manoe și a lui loan, părinților vârstnici Zaharia și Elisabeta. Sfântul Nicolae Velimirovici spune „Dacă dorim să știm cum se pot naște copii din părinți sterpi și vârstnici, să nu mergem să-i întrebăm pe oameni, căci nu vor avea ce să ne spună. Faptele despre care se întreabă sunt mai presus de știința naturală. Mai curând să mergem să privim la puterea lui Dumnezeu care le-a facut pe toate din nimic, care nu a avut nevoie de părinți tineri sau vârstnici ca să-l facă pe Adam. Decât să fim curioși, mai bine să dam slavă lui Dumnezeu care ne-a descoperit puterea Sa nouă păcătoșilor”.

Sursa: crestinortodox.ro

 

Ultimele stiri

FOTO/OLT: Tenis de masă. Trei medalii pentru sportivii CSM Slatina la Top 16

Trei din cei patru sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Slatina, participanți la competiția Top 16, care s-a desfășurat în...

Mai multe articole din aceeasi categorie