sâmbătă, aprilie 20, 2024
9.2 C
Craiova

Calendar ortodox 11 februarie: Sfânta împărăteasă Teodora

Sfânta împărăteasă Teodora, cinstită pe 11 februarie, s-a născut în jurul anilor 810-815 în orașul Elissa din Paflagonia (o regiune din nordul Asiei Mici), din părinți creștini. Teodora a mai avut doi frați și trei surori. Împărăteasa Teodora, alături de împărăteasa Irina, sunt cele care au stabilit în urma sinoadelor cinstirea sfintelor icoane.

Este aleasa soție de împăratul Teofil (829-842) datorită răspunsului primit în urma darului făcut de acesta: împăratul dăruise un măr fiecareia din cele șapte fete alese de trimișii lui spre căsătoria sa. Chemate la palat a doua zi și întrebate ce au făcut cu mărul primit, șase au răpuns că l-au mâncat, în vreme ce Teodora a adus cu sine două mere, grăind: „Mărul cel dintâi, talantul pe care Dumnezeu l-a sădit în mine, ți-l înapoiez neatins: este fecioria mea. Cel de-al doilea, asemenea dinarilor, este fiul pe care ți-l voi dărui”.

Se căsătorește cu împăratul Teofil pe 4 mai 830. Au avut șapte copii: cinci fete și doi băieți. Pentru că Teodora aducea cinstire sfintelor icoane, iar Teofil era împotriva cinstirii lor, apar neînțelegerile între ei.

Teofil va emite doua edicte împotriva cinstitorilor sfintelor icoane, primul în anul 831, al doilea în anul 838, care aveau menirea de a distruge icoanele și de a-i pedepsi aspru pe iubitorii icoanelor. Îl numește patriarh de Constantinopol pe Ioan Gramaticul (837-843), un iconoclast radical și prezideaza un sinod în Biserica din Vlaherne, în care se aruncă anatema asupra tuturor celor ce venerează sfintele icoane.

Împăratul Teofil moare pe 22 ianuarie 842. După moartea sa, prigoana împotriva iubitorilor de icoane ia sfârșit. Pe tron ajunge Teodora, pentru că fiul ei, Mihail al III-lea, nu avea varsta potrivită conducerii imperiului.

Dorind sa restabileasca cultul sfintelor icoane, Teodora a convocat in luna martie 843, un sinod in Palatul Kanikleion (sediul cancelariei imperiale) din Constantinopol. Este ales un nou patriarh de Constantinopol: Metodie. Acesta a alcatuit un document cu denumirea de Synodicon, care cuprindea învățătura ortodoxă a Bisericii si condamna toate ereziile si pe toti ereticii. Astfel, pe 11 martie 843, la Constantinopol, a fost restabilit cultul sfintelor icoane.

Pentru ca sinodul de la Constantinopol s-a tinut in ajunul primei duminici a Postului Mare, s-a stabilit ca prima duminica din Postul Mare să fie numită Duminica Ortodoxiei si să amintească de biruinta Bisericii asupra ereziilor.

Mai târziu, Teodora este silită să intre în Manastirea Gastrion, unde va primi chipul ingeresc. Sfânta Teodora a rămas în mănăstire până la trecerea ei la cele veșnice, 11 februarie 867.

Sursa: crestinortodox.ro

Ultimele stiri

(VIDEO) Nu e Lia, e Emi(Lia)! Se anunță o luptă aprigă pentru Primăria Craiova

Se anunță o luptă aprigă pentru Primăria Craiova! Mai este puțin până când se va intra în campanie electorală...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner