sâmbătă, mai 18, 2024
19.5 C
Craiova

Calendar ortodox 18 februarie: Sfântul Leon cel Mare

Sfântul Leon cel Mare – papa Leon I al Romei – s-a născut la începutul secolului al V-lea, în Italia, și a trecut la cele veșnice în ziua de 18 februarie 461. În calitate de papă, el a condus Biserica Romei vreme de 21 de ani.

Sfântul Leon este unul dintre sfinții Bisericii nedespărțite ai primului mileniu creștin pe care îi regăsim în Calendarul Ortodox. Leon s-a născut în Italia într-o familie creștină.  Ajungând arhidiacon al Papei Sixt al III-lea, după moartea acestuia, Leon a fost numit Papă al Romei. Papa Leon I a fost cel care a salvat orașul de la distrugere, atunci când Attila și hunii săi s-au apropiat de Roma. Sfântul, întâmpinându-i îmbrăcat în veșmintele arhierești, a reușit să negocieze cu Attila, făcându-l să se retragă.

Sfântul Leon s-a afirmat și ca apărător al dreptei credințe împotriva ereziei lui Eutihie și Dioscor. În cadrul celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon, ținut în anul 451, a fost citită și epistola Sfântului Leon, în care el susținea cu tărie cele două lucrări și cele două voințe în Hristos.

A trecut la Domnul în anul 461.

Sursa: crestinortodox.ro

Ultimele stiri

VÂLCEA: A intrat cu mașina în parapet, apoi s-a răsturnat

A intrat cu mașina în parapet, apoi s-a răsturnat. La data de 18 mai a.c., polițiștii rutieri din cadrul...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner