vineri, iulie 1, 2022
38.4 C
Craiova

Calendar ortodox 21 iunie: Sf. Mucenic Iulian din Cilicia

Sfântul Mucenic Iulian s-a născut într-o familie de nobili. A trăit în Tarsul Ciliciei în vremea lui Diocletian. Sfântul Mucenic Iulian a primit moartea mucenicească la vârsta de 18 ani. Persecutorii l-au torturat timp de un an încercând să-l facă să se lepede de credința în Hristos. Au arestat-o pe mama lui, silind-o să-și convingă fiul să se lepede de Hristos, dar ea l-a sfătuit să meargă la moarte cu mulțumire, cu nădejde și cu bucurie. Sfântul Mucenic Iulian a fost legat într-un sac plin cu șerpi veninoși, pe care l-au aruncat în mare.

Sfintele moaște ale Sfântului Mucenic Iulian au fost aduse de valuri la mal, iar credincioșii le-au găsit și le-au îngropat cu cinste la Alexandria, în anul 290. Moaștele au fost mutate după un timp în Antiohia.

În predica sa la Sfântul Mucenic Iulian, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Din gura mucenicului ieșea glasul lui cel sfânt, iar împreună cu glasul și o lumină care lumina mai puternic decât razele soarelui […] Luați un om bolnav, indiferent cât de groaznic, un posedat de diavol sau care și-a pierdut mințile, și aduceți-l la racla în care se odihnesc rămășițele sfinte ale acestui sfânt, și veți vedea cum demonul sare și fuge de la om, ca și ars de foc”.

Sursa: crestinortodox.ro

Ultimele stiri

Acuzații de delapidare la BRD: percheziții și în Olt, Gorj și Vâlcea

Polițiștii din Capitală fac percheziții în București și alte 12 județe într-un dosar în care este vizat un fond...

Mai multe articole din aceeasi categorie