luni, iulie 4, 2022
26.8 C
Craiova

Calendar ortodox 4 martie: Sf. Cuvios Gherasim de la Iordan

Sfântul Gherasim de la Iordan a trăit în secolul al VII-lea. Dupa ce s-a călugarit, s-a retras în pustiul Tebaidei unde a întemeiat un asezamant monahal, prezent și în zilele noastre. Atat de mult s-a împărtasit de viața dumnezeiască, încat și fiarele sălbatice i se supuneau, potrivit crestinortodox.ro.

Gherasim, ocrotitorul leului sălbatic

Din scrierile sale aflăm că într-o zi, pe cand mergea prin pustia Iordanului, a întalnit un leu fioros care răgea cumplit din cauză că îi intrase în laba un spin. Sfântul Gherasim îi scoate spinul și din acel moment leul nu-l mai părăseste pe Cuvios, îl urmează pretudindeni, ca un adevărat ucenic.

În acel timp, la mănăstire, Părinții aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl pazească pe catâr. Leul îndeplinea cu bucurie aceasta sarcină. Însa, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a adormit. Câțiva negustori, trecănd cu o caravană de camile pe acolo și vazand catârul singur, l-au luat și și-au continuat drumul.

Cuviosul Gherasim, văzand ca lipseste de la mănăstire catârul și crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: „lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii“. Iar leul s-a făcut de îndata ascultător și căra zi de zi apa de la Iordan pentru mănăstire.

Dupa o vreme, negustorii s-au întors pe acelasi drum. Și pe cand treceau Iordanul, s-au întalnit cu leul care implinea lucrul catârului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat și au fugit. Leul a luat catârul de frâu și s-a întors la Sfântul Gherasim și cu niște camile.

Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atat pentru că îsi recuperase catârul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut că leul nu a mancat catârul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, deși părăsise manastirea, venea o data pe saptamana la Cuviosul Ghersim, plecându-și capul înaintea lui, ca și cum i s-ar fi închinat.

Dupa ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veșnice, leul s-a dus la mormantul lui, și, răcnind cu putere, a murit.

Rânduitorul de la Ierihon

În asezamantul monahal de la Ierihon, Sfântul Gherasim a așezat anumite randuieli în manastire, potrivit cărora cinci zile din saptamână, monahii trebuiau să șadă in chiliile lor și să împletească coșnițe și preșuri din trestie. În tot acest timp, ei nu trebuiau niciodată să aprindă focul și să se hranească doar cu puțină pâine uscată și curmale. Usa chiliei trebuia să rămână în permanență deschisă, ca oricine ar fi vrut să poata să intre și să ia orice dorește. Sâmbăta și duminica ei trebuiau să se adune în biserica mănăstirii. În aceste zile ei aveau masĂ de obște cu puține legume și puțin vin spre slava lui Dumnezeu. Fiecare monah aducea la picioarele starețului lucrul lui săvârșit peste săptămână. Fiecare monah avea o singură haină. Sfăntul Gherasim însusi se conforma acestor rânduieli, fiind un exemplu pentru toți.

Tot pe 4 martie se face pomenirea:

– Sfinților Mucenici Pavel și Iuliana, sora lui;
– Sfinților Mucenici Codrat, Acaciu și Stratonic;
– Sfântului Grigorie, episcopul Asului, din Anatolia.

Ultimele stiri

La mulți ani, Slatina ❗

Televiziunea Euro Oltenia Info a fost alături de slătineni la aniversarea celor 43 de ani de la trecerea orașului...

Mai multe articole din aceeasi categorie