marți, aprilie 23, 2024
10.6 C
Craiova

Calendar ortodox 8 noiembrie: Soborul Sfinților Mihail și Gavriil

Sfinții Mihail și Gavriil, pe care îi sărbătorim an de na pe data de 8 noiembrie, sunt cei care duc la îndeplinire porunca milei și a dreptății lui Dumnezeu.

Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat în iconografie în haine de ostaș, având în mâna o sabie de foc. Este rânduit de Dumnezeu ca dreptatea Sa să biruiască în istoria mântuirii. El este cel care, în momentul căderii unor îngeri, a strigat: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”, restabilind ordinea. Potrivit Tradiției, la judecata de la sfârsitul chipului acesti lumi, morții vor învia la glasul trâmbiței sale.

Sfântul Arhanghel Gavriil este purtătorul veștii milei dumnezeiești față de oameni. El a vestit că Fiul lui Dumnezeu Se va întrupa din Fecioara Maria pentru mântuirea neamului omenesc.

În icoane apare în veșminte sacerdotale, purtând în mână ori un crin, semnul veștii celei bune, ori o sferă cu însemnele lui Hristos, arătând că el este mesagerul mântuirii umanității.

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române. Motivul pentru care Jandarmeria Română i-a ales pe Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil să îi ocrotească este faptul că cei doi conducători ai oștilor cerești sunt simboluri ale luptei împotriva răului.

Sursa: crestinortodox.ro

Ultimele stiri

S-a mai stins o glorie a Universității Craiova!

S-a mai stins o glorie a Universității Craiova! Florin Oprea, fostul mare portar al “Campioanei Unei Mari Iubiri” și...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner