duminică, iulie 3, 2022
26.8 C
Craiova

Calendar ortodox 9 martie: Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia

Cei 40 de mucenici au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola.

Cei 40 de mucenici erau soldați care au mărturisit că sunt creștini și din acest motiv au refuzat să jertfească idolilor. Pentru mărturisirea credinței în Hristos, cei 40 au fost supuși la multe chinuri, ca în cele din urmă să fie scufundați într-o apă aproape înghețată de lângă cetate.

Ei au învins frigul și gheața lacului de lângă Sevastia. În acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de creștini au biruit moartea, primind în chip văzut cununile muceniciei.

Multe minuni a săvârșit Dumnezeu odată cu moartea mucenicească a aleșilor Lui, pentru îmbărbătarea martirilor, dar mai ales pentru ca necredincioșii să vadă aievea atotputernicia Sa. Dar minunea cea mai mare este aceasta: că pentru Dumnezeul nevăzut, Care S-a sălășluit în inimile lor, 40 de creștini au ales mai degrabă să moară într-un lac înghețat decât să accepte „un mic compromis” care i-ar fi despărțit însă de dragostea lui Hristos.  Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii, care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei.

Sursa: crestinortodox.ro

 

Ultimele stiri

La mulți ani, Slatina ❗

Televiziunea Euro Oltenia Info a fost alături de slătineni la aniversarea celor 43 de ani de la trecerea orașului...

Mai multe articole din aceeasi categorie