Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Călimăneşti – Căciulata, staţiunea de suflet românesc, împlineşte 2.000 de ani de „fiinţare”

Îmi amintesc de „ursul şi căprioarele”… Nu cred că e cineva din generaţia asta, mai „older”, care să nu aibă o poză veche, alb-negru, cu ursul şi căprioara de la Căciulata, de pe colţ, de la intarea în parc. Cele două animale împăiate, din scrinul cu amintiri…

Aşa m-am îndrăgostit iremediabil de Călimăneşti. Şi pentru mine este unic. Deşi am cutreierat lumea, văzând zeci de coaste azurii, smaraldice, stâncoase, pline de istorie veneţiană, romană, habsburgică, da, povestea mea de suflet începe şi se termină în micul orăşel, unde fiecare casă e un castel, care are un turn în locul foişorului, are străduţe care se lasă încet spre Olt, are parcuri cu tei şi magnolii, are suflet.

O aristocraţie pentru care trebuie să fii iniţiat ca să o simţi, să o cuprinzi cu ochii închişi, dar cu braţele deschise pentru a atinge adierea brizei care se lasă încet de pe vârful Coziei aici… în oraşul lui Mircea Vodă.

La întretăierea Subcarpaţilor cu Munţii, aici, unde Masivul Parâng şi cel al Făgăraşului se salută diplomat pe masa lui Traian, în faţa porţii pretoriene, se află oraşul băilor, al teilor, al zadelor, al brazilor, al nostru. Staţiunea de suflet românesc. Aici au mers legionarii acum 2.000 de ani, au oprit goţii dinspre est şi hunii la apus, aici au fost primele chilii din peşteri, unde Iisus a binecuvântat muntele cumanilor şi Dragonul Dacic, steagul care se odihneşte, de milenii, sus, la peste 1.600 cotă.

Intri dinspre Râmnicul de Vâlcea în acest basm brâncovenesc, cu biserici şi case domneşti, pe lângă Palatul Administrativ, şi ţii şoseaua care ajunge la Castelul Băilor, Pavilionul Central, în faţa hotelurilor Jantea, de unde se aude cum Oltul se rupe în două, luând în braţe insula Ostrovului, unde Despina Doamna şi Neagoe au ales vecernia. Este unicul punct geometric de unde simetria munţilor de deasupra frunţii străjuie, ca o coroană, regalitatea Călimăneştilor. Iar sus…

Da, sus, prin pădure, şerpuie aleea îndrăgostiţilor, şerpuie, printre mesteceni şi carpeni plini de inimi vrăjite, încrustate din anii ’50 şi până azi, aleea geniului sau aleea balneară, o punte a metaforei care leagă Călimăneştiul de Căciulata, leagă destine, leagă memorii, de aici, de jos, de la Casa Scriitorilor, până dincolo, la Perla…

Ce putem spera mai mult de la viaţă decât să mergem în parcul unde stă bustul lui Ceaikovski, unde şi castanii, şi teii cântă acel concert pentru pian şi orchestră, într-un elegant anotimp al veveriţelor şi mierlelor care se pierd printre tufe, în Căciulata princiară! De aici şi până la Turnu este agitaţia staţiunii, unde toate generaţiile vin la scaldă, la plimbare, la slujbă, la munte, vin să uite, pentru un moment, că suntem muritori şi vin să se unească, aici, cu istoria romanilor care mărşăluiesc pe o adevărată serenadă a Oltului. La Turnu taci sau şopteşti, deşi ai vrea să strigi, dar te striveşte tot: Muntele, Biserica, Crucile, Valea Frumoasă, turmele care se duc sus, până spre Cozia…

Noi nu vom mai fi aici în secundele anilor care au să vie, dar, peste 2.000 de ani, alte suflete ale neamului nostru sau ale altor atlanţi vor cutreiera povestea Călimăneştiului, Căciulatei, Coziei, Turnului, acest arhipelag unde deja, în spate, la Mănăstire, Vodă Mircea stă cuminte pe bancă, ascultându-l pe Traian, istorisind o poveste de arme…

Sursa: http://www.ramnicuvalceaweek.ro (Liviu Popescu).

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of