sâmbătă, aprilie 17, 2021
2.2 C
Craiova

Carantină în comuna Drăghiceni, Olt. Filtre de poliție la intrare și ieșire

Din această dimineață a fost instituită carantina zonală pentru comuna Drăghiceni, județul Olt, pentru 14 zile. Perioadă în care jandarmii şi poliţiştii sunt mobilizaţi în misiuni specifice de ordine publică şi de verificare a măsurilor dispuse.

Dat fiind adoptarea măsurii prin Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeriei Olt îi revine misiunea de asigurare a ordinii publice şi verificarea respectării măsurilor obligatorii instituite de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Pentru aceasta, au fost mobilizate efective de jandarmi, care, alături de poliţişti, au misiunea de a realiza filtre la intrarea şi ieşirea din zona carantinată, de a constitui patrule auto şi pedestre în vederea menţinerii unui climat de ordine publică şi de a preveni orice incident.

Este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile judeţene, comunale şi forestiere.

De asemenea, circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

„Recomandăm cetăţenilor comunei, precum şi celor care tranzitează zona carantinată:

– Să păstreze distanţarea fizică;

– Să limiteze la maxim deplasările în/din localitate

– Să poarte masca de protecţie;

– Să nu se expună la riscuri, ce le pot pune viaţa în pericol.

Se permite tranzitarea localităţii carantinate de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate, accesul persoanelor şi vehiculelor în/din localitate se face numai prin filtrele instituite de către forţele de ordine”, se arată într-un comunicat al Jandermeriei Olt.

Ultimele stiri

Ajutor de stat pentru viticultori: 500 de euro pe hectar

Președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, Adrian Chesnoiu (PSD Olt), a anunțat că a fost aprobată în plen...

Mai multe articole din aceeasi categorie