duminică, februarie 28, 2021
3.7 C
Craiova

Carte-interviu cu Viorica Dăncilă, scrisă de o fostă jurnalistă de la OTV

O jurnalistă din Teleorman care a lucrat la OTV – televiziunea „poporului” patronată de Dan Diaconescu – va scrie o carte-interviu cu fostul premier social-democrat Viorica Dăncilă. Cartea se va numi „Partea ei de adevăr”.

Știrea a fost confirmată de Dăncilă pe contul ei de Facebook, cu precizarea că „revine cu detalii, urmează momente interesante”.

„Pentru a răspunde curiozității prietenilor și neprietenilor, confirm faptul că foarte curând va avea loc lansarea unei cărți-interviu, pe care am realizat-o în colaborare cu jurnalista Marga Nițu.

Am vorbit despre multe dintre provocările perioadei în care am fost prim-ministru, inclusiv despre relația cu Liviu Dragnea, dar și despre campaniile electorale din 2019 și colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD.

Am fost și rămân social-democrată și un om de echipă, iar acesta e motivul principal pentru care am amânat lansarea acestui volum pentru perioada post-electorală. Sunt lucruri care trebuie spuse, fiindcă PSD nu se poate reclădi decât pe adevăr și pe analiza obiectivă a problemelor trecutului.

Revin cu detalii, urmează momente interesante”, a scris Dăncilă.

Marga Nițu: „Diaconescu mă suna în creierii nopții să mă întrebe dacă vreau să fiu gagica lui”

Marga Nițu a fost una dintre jurnalistele de la OTV. După experiența de acolo, ea a scris că totul a ajutat-o să devină un om „minunat”.

„Si ce daca..OTV? Astazi, la un deceniu distanta, televizoarele sunt sufocate de senzational, cutremurator, crucial, socant… Niște otveuri in varianta proasta. Bravos, OTV si DD!

Si ce daca… ne tinea Voiculeasca insirati pe hol pana in miez de noapte, ca pe sclavi :)) sa ne dea banii, si cand intram in birou ne zicea fiecaruia „sa stii ca tie iti dau mai mult”. A doua zi mirosea numai a KFC in redactie.

Si ce daca lumea nu stie ca primul studio mobil l-am facut eu cu baietii de la Digital Sky si Mihnea din Parlament? In perioada in care se pregatea doborarea lui Nastase, Camera Deputatilor devenise casa noastra. Dadeam live cu orele. La un moment dat, am alaturat doua fotolii si primul invitat a fost Lucian Bolcas.

Si ce daca Cerberul de la usa lui Diaconescu a inventat ca eu as fi protejata lui Maximus (pentru cunoscatori)? M-am infundat de plans, dar am inteles ca gura lumii e spurcata.

Si ce daca Vosganian m-a facut nesimtita pentru ca l-am intrebat daca a primit bani de la SOV? M-am simtit umilita, dar am invatat sa-mi adaptez comportamentul si trairile fiecarui om si fiecarei conjuncturi in parte. Si ce daca Luis Lazarus Live nu ma saluta?! Era doar invidios ca invitatii lui ma sunau pe mine sa anunțe ca nu mai vin la emisiunea lui. Hahaha

Multumesc OTV ca ai existat!

Si ce daca Diaconescu ma suna cu obstinatie in creierii noptii sa ma intrebe daca vreau sa fiu gagica lui? Mi-au iesit bube pe fata si, pana la urma, am plecat. Cu mintea de acum, probabil i-as fi tras un slifoi intre ochii lui de caracalean. Dar acum imi spune noul Eu, „hei, si ce daca?! Toate te-au prefacut intr-un Tu minunat””, a scris jurnalista, citată de dcnews.ro.

Ultimele stiri

Polițiștii șpăgari de la Olt, ajutați de Curtea de Apel Craiova: flagrantul e respins!

Probele prin care era dovedit flagrantul în cazul celor patru polițiști șpăgari de la Poliția Rutieră Olt au fost...

Mai multe articole din aceeasi categorie