joi, decembrie 9, 2021
3.2 C
Craiova

Castelul Artelor din Drobeta Turnu Severin va găzdui un muzeu

Primăria Drobeta Turnu-Severin, prin Palatul Culturii Teodor Costescu, a câștigat două proiecte: „Istoria de sub ziduri” și „Muzeul de jos în sus”.

Primarul municipiului, Marius Screciu, a detaliat:

„Sunt proiecte importante pentru comunitate, care vor reflecta istoria orașului nostru și vor aduce în prim-plan personalitățile și evenimentele importante ale urbei. Vorbim despre suma de 140.000 lei, atrasă de la Ministerul Culturii, în cadrul Administrației Fondului Cultural Național.

Primul proiect „Muzeul de jos în sus” își propune valorificarea patrimoniului imaterial urban, printr-o expoziție socială și comunitară, care sa reflecte istoria orașului modern, văzută prin viețile oamenilor. Castelul Artelor va găzdui acest muzeu ce va păstra vie memoria orașului, iar fiecare severinean va putea contribui la realizarea acestui proiect, prin donații ale unor obiecte de interes pentru comunitate.

Până în acest moment, proiectele finanțate de către AFCN, în perioada 2019-2021, s-au dovedit a fi un real sprijin, în sensul în care au condus la refuncționalizarea a aproape 80% din Castelul Artelor, care, până nu demult, era scot din circuitul turistic.

Al doilea proiect este „Istoria de sub ziduri”, în cadrul căruia va avea loc o amplă acțiune de reconstituire istorică, ce va îmbogăți Cetatea Medievală a Severinului. Acesta își propune să aducă, în cetate, reproduceri ale unor obiecte iconice și artefacte aflate în colecția Muzeului Regiunii Porților de Fier”.

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie