sâmbătă, aprilie 17, 2021
2.2 C
Craiova

Cât mai durează haosul?

Autor: Tudor ARTENIE

A trecut mai bine de un an de când s-a declanșat haosul. Mai bine de un an de la „starea de urgență” care ne-a obligat să stăm în case, să scriem declarații pe proprie răspundere și să respectăm o serie de reguli. Ne-am schimbat într-un an? Greu de spus. Ne-am adaptat regulilor? Unii da, alții – ba! Dar de mai bine de un an conviețuim cu virusul și cu haosul generalizat care s-a instalat în societate. Nu doar în cea românească, dar noi aici trăim. Fiecare cu haosul său.

Haosul se vede limpede.

Primul și cel mai acut semnal al haosului se vede în scăderea autorității statului. Sau a încrederii în capacitatea statului de a gestiona această criză. Indiferent de formulare, statul s-a dovedit slab. Dacă putem accepta faptul că pandemia a fost o surpriză și că autoritățile au fost puse într-o situație nouă (și dificilă), este greu de acceptat faptul că statul, chiar și după un an, este în aceeași situație în care amestecă indecizia cu lipsa de profesionalism.

Statul, cu președintele în fruntea bătăliei anti-COVID, funcționează și azi ca în prima zi de pandemie. Haosul e total.

Oricât s-ar strădui să ne convingă că lucrează în beneficiul nostru, al cetățenilor, statul e depășit din toate punctele de vedere. O lungă listă de neîmpliniri poate fi pusă zilnic pe masa oricărui ministru, niciunul nu va rezolva nimic. Numărul de paturi din secțiile de Anestezie-Terapie Intensivă e aproape același ca la începutul pandemiei. Măștile sunt fabrici de bani pentru clienții politici. Sprijinul pentru companiile românești, pentru agricultori sau pentru industria HoReCa e sublim, dar… Pacienții iau foc în spitale. Pensiile, salariile sau alocațiile pentru copii sunt doar supape pentru reglajul în jos a bugetului național. Un buget făcut cu grijă de contabil, dar lipsit de orice viziune. Poliția amendează atunci când are ordin, în rest păzește clanuri interlope care fac înmormântări pe muzica unor manele celebre.

Lista e lungă, iar neîmplinirile sunt nenumărate. Chiar sunt curios dacă poate cineva să identifice un lucru bine făcut de stat în pandemie. Așadar, era firesc să scadă autoritatea statului.

Pandemia ne-a făcut o neiertătoare radiografie.

Politicienii au jonglat cu cifrele pandemiei așa cum au vrut ei și au organizat alegeri anul trecut. Alegerile locale au fost amânate, cele generale – deși eram în vârf de infectări – nu! Faptul că acești politicieni au acceptat acest joc cinic îi face la fel de vinovați pe toți, nu doar pe cei care au încropit guvernul de azi. La fel ca haosul, și aceste jocuri politice au fost vizibile pentru toți. Așa că avem azi un Parlament și un Guvern votat de mai puțin de o treime de populația cu drept de vot din România. Efectul slabei participări ar fi trebuit să lovească în conștiințele politicienilor noștri și să-i pună la treabă. Nu s-a întâmplat așa. Sinecuriștii au în continuare sinecuri, grupurile de interese forțează fiecare pe pista ocupată de partidul pe care l-au susținut (de aceea nici nu se înțeleg partidele la guvernare), mediul rural e îngropat în glod, cel urban e poluat, mediul de afaceri e stresat, școala e în plop, iar plopul în aer. Și, era să uit, președintele e din când în când în fața unui prompter sau pe pârtia de schi.

Foarte interesante sunt demonstrațiile împotriva restricțiilor.

Admit că unele demonstrații pot fi confiscate, total sau parțial, de interese politice. Și admit că există personaje caraghioase în Parlament care participă la demonstrații și debitează extrem de multe prostii. Dar oamenii care au ieșit în stradă încearcă să comunice cu autoritățile, încearcă să le spună ceva. Dar nu înțeleg de ce nimeni nu vrea să stea de vorbă cu acei oameni. Călare pe „adevărul suprem”, guvernul ignoră demonstrațiile. După celebrul 10 august, când oamenii care manifestau aveau nevoie să comunice cu reprezentanții statului, nu să respire gaze lacrimogene, mă așteptam la o altă cultură a dialogului. Dar nici acest guvern nu vrea să iasă din zona de confort.

Foarte interesantă a fost și greva de la metrou.

Capitala a fost paralizată o zi pentru că niște sindicaliști au oprit metroul. Înțeleg obiecția autorităților în fața unei greve despre care spun că a fost ilegală. Așa cum înțeleg și intenția de a elimina o structură despre care unii spun că ar fi de tip „mafiot”, structură patronată de un lider sindical cu trecut politic social-democrat. Dar nu pot fi de acord cu faptul că războiul intereselor (chiar a celor legitime contra celor nelegitime) trebuie să afecteze cetățenii. Metroul trebuia să meargă, iar statul trebuia să se preocupe din timp de acest lucru. Dacă sunt mafioți la metrou, să fie arestați! Dar nu se poate ca în plină pandemie pe agenda guvernului să fie lupta cu dușmanii și nu binele oamenilor!

Nu pandemia a instalat haosul în România. Pandemia doar l-a făcut mult mai vizibil. A trecut, cum spuneam, mai bine de un an și nu s-a schimbat mai nimic în bine. Doar campania de vaccinare merge, dar nu pentru că așa au decis autoritățile, ci pentru că oamenii se vaccinează. Iar dozele de vaccin au fost stabilite la Bruxelles, nu la București (din fericire!).

Cât mai durează haosul? Câtă vreme statul e în slujba lui Scaraoțchi, vom trăi tot în haos. Chiar și după ce va trece pandemia.

Ultimele stiri

Ajutor de stat pentru viticultori: 500 de euro pe hectar

Președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, Adrian Chesnoiu (PSD Olt), a anunțat că a fost aprobată în plen...

Mai multe articole din aceeasi categorie