Cât s-a construit din Drumul Expres Craiova Pitești și cum arată azi

Drumul Expres Craiova Pitești trece greu din teoria pusă minuțios pe hârtie în practica vremurilor noastre . De altfel, jumătate chiar este doar pe hârtie acum, întrucât tronsoanele 3 și 4 sunt și la această oră în faza de licitație.

Tronsonul 1 este abia la 5 la sută, ca stadiu actual al execuției, iar cele două bucăți din tronsolul 2 sunt la 17, respectiv 12 la sută. Cel de-al treilea și al patrulea tronson mai durează și e greu de estimat și când vor începe, darămite când se vor termina.

Programate să fie finalizate spre finalul anului viitor și anunțate ca o prioritate a Guvernului Orban, primele 3 porțiuni costă aproape 2,900,000,000 lei, adică peste 610 milioane de euro. Fără TVA. Este însă un cost „estimat”, ce poate suferi modificări, în timp.

Constructorii au profitat de perioada de pandemie și au lucrat, spun cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Contractele au fost semnate în decembrie 2018 pentru primele două din cele patru tronsoane și prevăd ca anul 2019 să fie dedicat proiectării, iar 2020 și 2021 execuției. Ceea ce se întâmplă, după cum ne-au declarat reprezentanții constructorului Tehnostrade.

Problemele Tronsonului 1

Primul tronson e făcut de compania italiană Tirrena Scavi S.p.A. și are o lungime de 17 kilometri. Doar 5 la sută e executat, pentru că au intervenit câteva obstacole, ne explică CNAIR: lipsa autorizatiei de construire pentru două sectoare, din cauza faptului că traseul a fost modificat față de studiul de fezabilitate.  Modificarea a fost necesară ca urmare a avizului negativ emis de catre Romgaz Ploiești (a fost deviat/translatat drumul expres pentru evitarea sondelor). O altă problemă ce a dus la întârziere a fost revizuirea acordului de mediu pentru un alt sector de drum. Apoi, a fost nevoie de completarea unei hotărâri de Guvern pentru coridorul rezultat in urma modificării de traseu aferentă altei porțiuni. Și, ca și cum nu era destul, și Transelectrica sucursala Craiova a transmis constructorului că se apropie prea mult de amplasamentele lor…

Acest prim tronson va traversa teritoriile administrative ale localităţilor Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robâneşti. Italienii de la Tirrena nu sunt la prima lucrare la noi, ei având contracte pentru drumuri și în Timișoara, Cluj și București (centura). La vizita pe care a făcut-o pe șantier în februarie, premierul Ludovic Orban s-a declarat nemulțumit de progresul făcut de italieni la tronsonul 1, cu atât mai mult cu cât bani sunt și autoritățile cooperează. Așa că le-a cerut și lor aceeași mobilizare exemplară.

Tronsonul 2, lotul 1, e la 17 la sută execuție

Lucrurile stau ceva mai bine la cel de-al doilea tronson, al cărui constructor e o asociere de firme românești. Este vorba de 18,5 kilometri ce sunt realizați de asocierea SA & PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC Consitrans SRL. Contractul de proiectare si executie a fost semnat în data de 05.12.2018, iar proiectarea a demarat pe tot în decembrie 2018. Execuția este avansată, ajungând, azi, la 17,67 la sută.

Au fost și aici probleme, cum ar fi demolarea unor imobile care stăteau la propriu „în drum”, situri arheologice, dar și coexistența Drumului expres cu proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt. În plus, după cum au precizat cei de la CNAIR pentru euroolteniainfo.com,au fost întâmpinate câteva dificultăți cu privire la obținerea acordului pentru scoaterea din fondul forestier național al suprafețelor de pădure proprietate publică și privată aflate în cadrul coridorului de expropriere, probleme ce au fost rezolvate.

Cel de al doilea tronson va traversa teritoriile localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.

Tronsonul 2, lotul 2, aceleași probleme

Drumul Expres Craiova – Pitești Tronson 2, lot 2 are o lungime de puțin peste 21 de kilometri și, ca stadiu, este la 12,77 din realizare.

Are același constructor ca Tronsonul 2, Lotul 1, adică asocierea SA & PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC Consitrans SRL. Și aceleași piedici. „Am colaborat însă foarte bine cu autoritățile locale, jos pălăria! Tronsoanele de care ne ocupăm noi sunt însă complicate, avem poduri, nu e drum drept. Și este mai lung decât tronsonul 1”, spun cei de la Tehnostrade. Și CNAIR are cuvinte de laudă la adresa primarilor, spunând că au avut „o colaborare dinamică și eficientă”.

Cuprins între intersecţia cu DN 65, în apropierea municipiului Slatina, şi limita dintre judeţele Olt şi Argeş, acest tronson al drumului expres Craiova-Piteşti va tranzita localităţile Valea Mare, Priseaca, Scorniceşti, Optaşi, Tatuleşti, Coloneşti.

11 oferte pentru tronsonul 3

Tronsonul 3 (km 57+550 – km 89+300) a adunat nu mai puțin de 11 oferte la licitație.

„E un sector care funcționează, într-o piață moartă”, spun constructorii, mulțumiți că au de lucru.

Tronsonul 4 are 31 de kilometri și va tranzita localităţile Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni, Oarja și are un cost estimat la 909. 669. 122 lei fără TVA. Durata contractului este de 36 luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție. Pentru acesta s-au înscris la licitație 10 firme.

CNAIR a cerut ca șantierele să rămână deschise

„CNAIR a solicitat antreprenorilor încă de la începutul crizei să țină șantierele deschise și, cu respectarea normelor de protecție, să intensifice ritmul de lucru, în condițiile în care există buget pentru plata lucrărilor.

Conform termenelor contractuale, se preconizează ca tronsonul 1 și tronsonul 2 (lotul 1 și 2) să fie date în folosință până cel târziu la finele lunii decembrie 2021.

În ceea ce privește tronsoanele 3 și 4 ale Drumului expres, CNAIR nu poate estima când vor fi finalizate și date în folosință, deoarece la momentul actual procedura de achiziție publică pentru contractele de proiectare și execuție se află în derulare”, ne-au spus cei de la companie.

„Fără costuri suplimentare”

Cât despre costuri, CNAIR speră să le țină sub control.

„Referitor la derularea contractelor pentru proiectarea și execuția tronsonului 1 și 2 al Drumului expres Craiova – Pitești, implementarea acestora va fi realizată, pe cât posibil, fără costuri suplimentare, cu încadrare în valoarea de contract acceptată pentru fiecare contract în parte”.

Muncitori din Moldova pentru drumul Olteniei

Asocierea de firme care cuprinde și Tehnostrade lucrează cu oameni din zona Moldovei. Cum se punea problema lipsei forței de muncă, unul dintre directorii firmei a fost întrebat, la un moment dat, dacă au de gând să apeleze la asiatici și a răspuns că în niciun caz, că „s-ar răsuci Ștefan cel Mare în mormânt” dacă ar face așa ceva. Cei de la Tehnostrade spun că există o echipă deja formată cu care merg din șantier în șantier. „Avem angajați care sunt în firmă de 7 – 8 ani, sunt majoritatea muncitori din Moldova cu care lucrăm bine. La noi e simplu… Cine vrea să muncească și face față, rămâne, cine nu își vede de drum”. De drumul lui, nu de drumul expres.

Articole asemanatoare