Politicienii fac afaceri și după ce ocupă funcții în stat, doar că le trec pe numele unor interpuși. Majoritatea și-au făcut neamurile acționari, deși toată lumea știe că afacerile sunt tot ale lor. Din păcate pentru noi, politicienii noștri nu sunt prea grozavi nici aici, de unde ne-am putea pune întrebarea legitimă: dacă nici pentru ei nu sunt capabili, cum ar putea fi pentru țară?
Cele mai recente date de la Registrul Comerțului arată cifra de afaceri și profitul firmelor pe anul trecut. Am vrut să vedem cum s-au descurcat cei care se află la decizie – primari, parlamentari sau miniștri din Oltenia. Azi vi-i prezentăm pe cei din județul Vâlcea.
Cristian Buican – 174.083 profit din creșterea oilor și caprelor
Președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, are o afacere în domeniul creșterii animalelor. „Stâna lui Buican” despre care scrie frecvent presa se numește oficial SC Lovagro SRL, cu sediu în satul Pripoare, comuna Perișani, Vâlcea. Cifra de afaceri pe 2020 a fost de 1.118.380 lei, cu un profit net de 174.083 lei.
Cei 8 angajați răspund în fața acționarilor Buican Cristian, cu 90% și Buican Constantin, cu 10%. Obiect de activitate – creșterea ovinelor și caprinelor. Cel mai interesant lucru în privința lui Cristian Buican este însă declarația de avere. Are opt terenuri, dar nu acest lucru este surprinzător, ci lista de datorii către persoane fizice, nu mai puțin de 22!
Contractele de împrumut sunt făcute pe un an, adică din 2020 până în 2021 și conțin sume destul de mari – de la 5.000 lei până la 130.000.
Primarul Gutău, pe minus
Soția primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, apare ca acționar al SC Continente SRL, care are ca obiect de activitate „activități ale bazelor sportive”.
Cifra de afaceri pe 2020 a fost de 904.597 lei, cu un profit net de minus 479.433 lei. Cei 13 angajați sunt coordonați de Gutău Cristina Ioana.
Laurențiu Cazan – firma tatălui, abonată la stat
Una dintre cele mai vechi firme din județul Vâlcea aparține omului de afaceri Ion Cazan, tatăl deputatului liberal Laurențiu Cazan. O afacere care apare și în declarația de interese a parlamentarului.
Cifra de afaceri pe 2020 a societății comerciale Cazicom SRL a fost de 50.408.822 lei, cu un profit net de 3.942.032 lei. Sunt 184 de angajați în subordinea lui Ion Cazan, iar obiectul de activitate îl reprezintă lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Un fel de „rege al asfaltului”, după cum îl numește presa locală. Cel mai important aspect este cel al contractelor cu statul: în 2016 suma a fost de 31.774.278 lei, în 2017 – 8.852.309 lei, în 2018 – 24.181.854 lei, în 2019 – 29.643.709 lei iar în 2020 doar 231.385 lei. Este vorba despre contracte cu primării (Racovița, Păușești, Băile Olănești, Călimănești, etc), dar și Hidroelectrica sau Administrația Bazinală de Apă Olt.
Interesant e că Laurențiu Cazan s-a căsătorit cu nepoata lui Cristian Buican, șeful său de la partid. Iată cum scria presa locală despre evenimentul din 2017: „Nunta ca-n povesti – sambata seara la Posada Aqua Center din Ramnicu Valcea! Iulia Buican, nepoata politicianului cu acelasi nume de familie, s-a maritat cu tanarul avocat liberal, Laurentiu Cazan, fiul omului de afaceri – Ion Cazan (Cazicom). Toata floarea cea vestita a judetului Valcea a fost prezenta la eveniment, de la oameni simpli din Tara Lovistei pana la politicieni, afaceristi si primari. Cheful este unul de pomina, muzica buna, vin si mancare pe saturate, veselie maxima! Le dorim si noi tinerilor Iulia si Laurentiu – CASA DE PIATRA – si sa dansam cat mai repede la botez!”…
Soția lui Virgil Pîrvulescu, viceprimarul din Râmnicu Vâlcea, profit de 622.011 lei
Virgil Pîrvulescu a devenit cunoscut odată cu alegerile locale de la Râmnicu Vâlcea, când a candidat de la PNL pentru funcția de primar, contra lui Mircia Gutău. N-a reușit, dar a devenit viceprimar cu mult scandal și în urma unei decizii a instanței. De altfel, războiul de la Râmnicu Vâlcea nu s-a închieat nici acum, la mai bine de 9 luni de la alegerile locale. Pîrvulescu a condus Direcția de Finanțe iar soția sa are o firmă chiar în acest domeniu: oferă consultanță în domeniul fiscal. Primarul Mircia Gutău a declarat public că acolo unde mergea Pîrvulescu în control cu Direcția de Finanțe, a doua zi firma respectivă făcea contract de consultanță cu doamna Pîrvulescu. „În primă fază au fost 18 societăți, acum sunt mult mai multe. Plătesc 8.500, 12.000 lei lunar pentru contabilitate”, spunea, potrivit presei locale, primarul Gutău despre adversarul său politic.
Cert e că firma SC Conexpert SRL deținută de Sorina Gabriela Pîrvulescu merge bine. Cifra de afaceri pe 2020 a fost de 1.173.997 lei, cu un profit net de 622.011 lei. Sunt 4 angajați care prestează activități de contabilitate și audit financiar, consultanță în domeniul fiscal.
Premierul Florin Cîțu n-are afaceri, ci teren
Tot din Vâlcea este și actualul premier liberal Florin Cîțu. Acesta deține, alături de fratele său, 75 de hectare de teren în comuna Voineasa și încă un hectar în comuna Golești. Are în cont 350.000 de lei și de recuperat de o persoană fizică 30.000 de euro, pe care i-a dat cu împrumut. Ca să își cumpere apartamentul din București a făcut credit – 300.000 de euro.
Consilier local USR, jackpot la pariuri
Alin Manda, consilier local al USR și președinte al organizației municipale Râmnicu Vâlcea a USR, nu are afaceri. În schimb, se pare că se pricepe la pariuri sportive.
Din declarația sa de avere reiese că a încasat 50.000 de lei de la o firmă de pariuri sportive, serviciul generator de profit fiind „jocuri fotbal”.
În articolul viitor despre afacerile politicienilor vom vorbi despre cei din Mehedinți. Despre cei din Gorj puteți citi AICI.