joi, decembrie 9, 2021
0.4 C
Craiova

Cea mai mare infrastructură de Inteligență Artificială se construiește lângă Craiova

Cel mai mare centru de date din Europa centrală și de sud-est se construiește lângă Craiova, în comuna Mischii. Reprezentanții ClusterPowe au fost azi la Universitatea din Craiova și au făcut o prezentare a proiectului. La eveniment a fost și Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.

„Astăzi i-am cunoscut pe reprezentanții ClusterPower, investitorii români care au ales să dezvolte un imens centru de date în zona noastră și să pună, în acest fel, Craiova pe harta marilor structuri destinate inteligenței artificiale din întreaga lume.

Pe o suprafață de peste 25 ha se vor ridica cinci unități, care vor funcționa cu maximă eficiență energetică datorită producerii energiei necesare în regie proprie. Centrul de comunicații va avea cel mai rapid transfer de internet din întreaga țară și va constitui un instrument la îndemâna tuturor factorilor implicați în cercetare și dezvoltare tehnologică pentru domenii extrem de vaste: sănătate, agricultură, transporturi, vânzări sau astronomie. Odată pus în funcțiune, acest centru de date va asigura conectarea cu tot vestul Europei, dar și cu Asia.

I-am asigurat pe reprezentanții ClusterPower de tot sprijinul meu și al Consiliului Județean Dolj în ducerea la îndeplinire a demersului lor.

Mă bucur că marii investitori se orientează către sud-vestul României și aleg județul Dolj pentru dezvoltarea afacerilor lor. Atât administrația județeană, cât și administrațiile locale, sunt deschise atragerii și colaborării cu marile companii care pot aduce plus valoare zonei, creează locuri de muncă și contribuie la creșterea durabilă a comunităților”, a transmis șeful CJ.

Și primarul Craiovei a fost la acțiunea de la universitate și salută demersul.

„Astăzi, am participat, la Universitatea din Craiova la conferința de inaugurare a lucrărilor acestui centru, alături de rectorul Universității și de reprezentanții firmei care va implementa proiectul.

Soluțiile digitale oferite prin acest proiect – Cluster Power Data Center – se axează pe zona de inteligență artificială, stocare informații și procesare date.

Campusul tehnologic este o imensă oportunitate și pentru absolvenții Universității din Craiova, care vor regăsi un mediu de lucru ofertant, atât din punct de vedere financiar, cât și ca oportunități de dezvoltare personală”.

 

 

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie