joi, ianuarie 27, 2022
-3.1 C
Craiova

Centrala de la Cernobîl nu s-a stins de tot!

La 35 de ani de la explozia centralei nucleare de la Cernobîl, Ucraina, au fost constatate reacții de fisiune în masele de combustibil de uraniu îngropate adânc în interiorul unei hale de reactor deteriorate.

„Este ca jarul într-o groapă pentru grătar”, spune Neil Hyatt, chimist specializat în materiale nucleare de la Universitatea din Sheffield. Oamenii de știință ucraineni încearcă să stabilească dacă reacțiile vor duce la autodistrugerea uraniului sau va fi nevoie de intervenții pentru a evita un alt accident.

Reacțiile de fisiune au fost înregistrate de senzori dintr-o cameră inaccesibilă.

Senzorii urmăresc creșterea numărului de neutroni. Practic, aceștia au înregistrat un semnal de fisiune care circulă într-o cameră inaccesibilă. Anatolii Doroshenko de la Institutul pentru Probleme de Siguranță a Centralelor Nucleare (ISPNPP) din Kiev, Ucraina, a ridicat această problemă în timpul discuțiilor despre dezmembrarea reactorului. „Există multe incertitudini”, spune Maxim Saveliev al ISPNPP. „Dar nu putem exclude posibilitatea unui accident”.

Numărul de neutroni crește încet, spune Saveliev, sugerând că managerii mai au câțiva ani pentru a afla cum să înăbușe amenințarea. Orice remediu pe care el și colegii săi îl vor găsi vor fi de un interes deosebit pentru Japonia, care face față consecințelor propriului său dezastru nuclear de acum 10 ani la Fukushima, notează Hyatt. „Este o magnitudine similară a pericolului.”

Spectrul fisiunii de acest tip bântuie de multă vreme ruinele nucleare de la Cernobîl.

O parte din nucleul reactorului patru s-a topit la 26 aprilie 1986. Materialul nuclear și substanțele  folosite la stingerea incendiului au curs în camerele subsolului halelor reactorului. Materialul s-a  întărit în formațiuni care conțin aproximativ 170 de tone de uraniu iradiat. Adică, 95% din combustibilul original.

Sarcofagul din beton și oțel, ridicat la 1 an după accident, a permis apei de ploaie să pătrundă înăuntru.

Apa încetinește neutronii, dar nu îndepărtează pericolul. După o ploaie din iunie 1990, un om de știință de la Cernobîl a intrat în sala reactorului și a pulverizat o soluție de azotat de gadoliniu, care absoarbe neutroni. Câțiva ani mai târziu, au fost instalate aspersoare de azotat de gadoliniu pe acoperișul adăpostului. Dar substanța nu poate pătrunde în mod eficient în toate  camerele de la subsol.

Oficialii au presupus că orice a dispărut după acoperirea completă a ruinelor.

Mult timp, numărul neutronilor în majoritatea zonelor din adăpost a fost stabil sau era în scădere. Dar numărul acestora aproape s-a dublat pe parcursul a 4 ani într-una din camerele ce conține combustibil nuclear.

Amenințarea nu poate fi ignorată. Pe măsură ce apa continuă să se retragă, se pare că reacția de  fisiune accelerează exponențial și se ajunge la o eliberare necontrolată de energie nucleară. Este adevărat, nu se poate repeta accidentul din 1986, când explozia și focul au trimis un nor radioactiv peste Europa. Totuși, orice reacție explozivă ar putea duce la dărâmarea unor părți instabile ale adăpostului și ar umple reactorul cu praf radioactiv.

Savanții caută soluții.

Nivelurile de radiații împiedică apropierea suficientă pentru a instala  noi senzori. Pulverizarea azotatului de gadoliniu pe resturile nucleare nu e o opțiune, deoarece acestea sunt înmormântate  sub beton. O idee la care se lucrează este construirea unui robot care să reziste radiației intense  suficient de mult timp pentru a face găuri în înveliș. Prin găuri ar urma să se introducă cilindri de bor,  care ar controla neutronii.

Un scurt remember al unei mari tragedii.

La 26 aprilie 1986, acum exact 35 de ani, la 01:23 noaptea, centrala nucleară de la Cernobîl a sărit în aer. Fusese construită în anii ‘70, cele patru reactoare intrând în funcțiune pe măsură ce erau gata. Ultimul a pornit în 1983. Două alte reactoare erau în construcție când a avut loc accidentul.

Cu o zi înainte de accident, reactorul 4 a fost programat pentru a fi închis pentru întreținere. O serie de greșeli umane și interpretări eronate ale fenomenelor chimice și electrice au dus la o explozie a cazanelor sub presiune din componența reactorului. Explozia a declanșat un incendiu, o serie de explozii adiționale și fluidizare nucleară.

Accidentul a degajat între cinci și zece ori mai mult material radioactiv decât cel de la Fukushima.

Este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Au fost evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Au fost afectate Belarus, Rusia, Ucraina, dar au fost contaminate și suprafețe din Austria, Finlanda, Germania, Norvegia, Suedia, România, Republica Moldova. Practic, 40% din teritoriul Europei a fost contaminat…

Scutul superior al clădirii în care se afla reactorul, un „sigiliu” protector de 1000 de tone, a fost pulverizat de explozie.

Temperaturile de peste 2000°C au topit combustibilul. Învelişul de grafit al reactorului a luat foc şi produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă.

Din 27 aprilie până pe 5 mai, elicopterele militare au aruncat 2 400 tone de plumb şi 1 800 tone de nisip, încercând să înăbuşe flăcările şi să absoarbă radiaţiile. Incendiul a fost stins abia la 6 mai 1986, după 11 zile!.

Mii de tone de nisip și acid boric au astupat gaura lăsată de explozie.

Dar sub acest dop uriaș, magma nucleară ardea mocnit. Dacă magma intra în contact cu apa, se putea declanșa o a doua explozie, mult mai devastatoare decât prima. Specialiștii au calculat că a doua explozie de la Cernobîl ar fi avut între trei și cinci megatone. Ar fi șters de pe fața pământului totul pe o rază de 320 de km de Cernobîl. iar Europa nu mai putea fi locuită !

Accidentul a pus pentru prima dată în discuție grija pentru siguranța industriei nucleare sovietice.

A încetinit extinderea industriei pentru mulți ani și a impus guvernului sovietic să comunice mai transparent. Dar mai întâi, sovieticii au minimizat accidentul.

Numărul exact al victimelor nu se cunoaște nici azi. Autoritățile au interzis menționarea pe actele de deces a cauzei „radiații”.

Arhivistica medicală în U.R.S.S. era extrem de primitivă. Astfel, a fost imposibil de aflat doza de radiație încasată de diversele segmente demografice. Deplasarea norului radioactiv n-a fost monitorizată sau, dacă a fost, oamenii nu au fost informați și nu s-au putut proteja rămânând în case pentru a diminua contaminarea. Gorbaciov chiar a a ordonat defilare de 1 Mai la Moscova! De-abia la 14 mai, după aproape trei săptămâni de la catastrofă, Gorbaciov a anunțat o serie de măsuri pentru protecția populației, la presiunea occidentului.

Pentru a ascunde adevărul, autoritățile au schimbat standardele de radioactivitate.

Au crescut din pix doza de radiații pe care organismul uman o poate suporta de cinci ori. „Cel mai periculos element care a ieșit din reactorul de la Cernobîl nu a fost cesiul sau plutoniul, ci minciuna. Minciuna din 1986. Eu așa îi spun”, declara o deputată într-un interviu televizat.

 Victimă a minciunilor oficiale a fost și șeful comisiei de investigare a exploziei de la Cernobîl, academicianul Valery Legasov. El a fost președinte al Institutului de Energie Atomică I.V. Kurchatov și era membru al Prezidiului Academiei Sovietice de Știință. Legasov a insistat pentru evacuarea imediată a tuturor oamenilor din Pripiat, un orășel din apropierea centralei și prezentat un raport care făcea referire la 40.000 cancere fatale, provocate de Cernobîl. Specialiștii occidentali au respins concluziile raportului. La a doua comemorare a accidentului de la Cernobîl,  în ziua de 26 aprilie1988, Valery Legasov s-a spânzurat!

Ultimele stiri

VIDEO. Liderul Sindicatului „Aluministul” explică situația de la ALRO Slatina

Constantin Popescu, liderul Sindicatului „Aluministul” din ALRO Slatina a explicat, în cadrul emisiunii „Rațional”, ce se întâmplă la ALRO. https://www.youtube.com/watch?v=U6GOcORynUY

Mai multe articole din aceeasi categorie