Cine și de ce dărâmă statui?

Statui. Churchill

Autor: Tudor Artenie

Două statui ale lui George Washington, numit cu mândrie de americani „părinte fondator” al SUA, au fost demolate la Hollywood și Portland. Nici Europa nu a scăpat de furia demolatorilor de statui: statuia lui Winston Churchill a fost vandalizată la Londra, iar cea a regelui belgian Leopold II a fost demolată la Anvers.

Uciderea lui George Floyd a fost scânteia care a aprins mai multe focuri.

Cele 8 minute și 46 de secunde în care polițistul a stat cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd, în timp ce acesta spunea că nu mai poate respira, iar apoi a murit au aprins planeta. Da, planeta noastră a fost mereu suferindă. Rasismul este doar una dintre boli. Vindecările au fost mereu complicate. Elitele lumii au schimbat, de-a lungul istoriei, paradigmele sociale. Și popoarele au pus umărul la schimbări. Acum, parcă am trecut de la răscoale țărănești, la o răscoală globală.

Pentru că morții nu mai pot fi trași la răspundere, „răsculații” atacă statui.

Lumea își caută repere etice tot mai puternice și forțează schimbări. E de înțeles reacția aprinsă a americanilor față de abuzul poliției. E de înțeles și solidarizarea lumii occidentale în fața nedreptății. Însă nimic nu justifică furia jafurilor din magazine în timpul manifestațiilor. Iar atacul împotriva unor statui arată că undeva în spatele revoltei generale, cineva gândește sistemic și acționează în termeni simbolici. Cine și de ce?

Îndepărtarea statuilor lui Leopold II din Belgia a fost subiectul unei petiții semnate de peste 65.000 de belgieni.

Leopold II a fost un simbol al colonialismului european în Congo. A jefuit țara africană, a făcut sclavi din congolezi, a ucis, mutilat și strămutat milioane de oameni. „Bilanțul” său, după unii cercetători, a fost de 10 milioane de morți. Statuia din Anvers străjuia centrul orașului de 150 de ani. Până la uciderea lui George Floyd, nimeni nu și-a pus problema acesteia. Sau, oricum, nu în această manieră acută.

În aceeași cheie, britanicii au dărâmat statuile a doi negustori de sclavi din secolele 17-18 din Bristol și Londra. Dar cu Churchill ce au avut?

Ce s-ar întâmpla dacă românii progresiști ar cere dărâmarea statuilor lui Mihai Viteazul? Sau pe cele ale lui Ștefan cel Mare pentru că era „grabnic vărsătoriu de sânge nevinovat”, cum scrie Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei?

Un astfel de scenariu pare de neimaginat în România, nu-i așa? Nu demult, un deputat USR a scris pe pagina lui de Facebook că Fecioara Maria a fost o mamă-surogat. O doamnă arhitect, tot din zona de simpatie a USR, scria că, în timp, vom pune în comun tot ce avem, vom trăi în grupuri și vom renunța la proprietăți.

Sigur, veți spune, fiecare e liber să spună ce vrea, democrația presupune libertate de exprimare. Ce facem însă dacă, într-un moment de tensiune socială care provoacă un miting, cineva mâzgălește soclul statuii lui Ștefan cel Mare? Sau al lui Mihai Viteazul?

Ce se schimbă dacă dărâmi statui?

Aparent, nu se schimbă nimic, pentru că istoria s-a scris deja. În realitate, se creează impresia că totul este îngăduit. Că „lumea nouă” are dreptul să se afirme călcând cu agresivitate pe lumea veche, „retrogradă”. Și că libertatea nu are limite.

Eu nu cred deloc că deconstrucția lumii în care trăim, cu bunele și cu relele ei, este soluția construcției viitorului. Și orice ar crede adepții libertății totale, nu oricine poate spune sau face orice. Atunci nu am mai avea nevoie, de exemplu, de medici. Oricine poate avea o „opinie” medicală, pentru că e democrație, nu-i așa? Oricine poate avea „opinie” istorică, în ciuda faptului că nu a citit de la cap la coadă o carte de istorie. Și oricine îi poate nega pe Churchill, Ștefan cel Mare sau Iisus Hristos… Nici nu vreau să mă gândesc!

Nu pot să nu remarc puterea de exprimare a minorităților de orice fel!

Mileniul 3 e tulburat de agresiunea comunicării de toate felurile. Minoritățile sunt tot mai puternice. Faptul că sunt nedreptățite le face vocale și orice om normal se ridică împotriva nedreptății. Dar una este să adaugi pe agenda societății încă un capitol, și alta e să forțezi schimbarea integrală a agendei. Altfel spus, ateii sunt liberi să se declare atei, dar nu să transforme bisericile în muzee. Sau să le distrugă. Așa au făcut comuniștii. Homosexualii sunt liberi să facă tot ce vor cu trupurile și sufletele lor, pot dobândi legitimitate chiar și perspectiva legii, dar nu pot anula instituția căsătoriei. Dacă sunt oameni care vor să trăiască în grupuri și să nu dețină proprietăți, n-au decât să trăiască așa. Dar nu pot cere anularea proprietății. Și exemplele pot continua.

Statul trebuie să se implice în protejarea minorităților. Dar bunul mers al societății libere este stabilit de majoritate, de istorie, educație, cultură. Problema identității de gen, ca să dau un alt exemplu, nu este o problemă generală. Este problema unei minorități care o poate pune pe agenda publică fără să lezeze pe toți ceilalți, majoritari, care nu au această problemă. Așa cum circulația liberă a persoanelor nu desființează noțiunea de patrie. Abuzul de libertate dăunează libertății în sine, iar spălarea pe creier mă duce cu gândul la somnul rațiunii, care naște monștri.

Noi, cei de azi, suntem rezultatul unei deveniri creștine îndelungate. A unei istorii în care am avut mamă și tată, nu „părinte 1” și „părinte 2”. Tu, dacă nu vrei să fii mamă sau tată, n-ai decât să ceri copiilor tăi să îți spună „părinte 1”. Sau „părinte 2”. Dar nu intra pe teritoriul meu! S-ar putea, dacă dărâmi o statuie fără să ai minime cunoștințe în domeniul construcțiilor, să te pomenești cu statuia în cap!

PS – nu pot să nu remarc o similitudine a lumii statuilor. Concomitent cu dărâmarea unora, în Germania a fost dezvelită o statuie a lui Vladimir Ilici Lenin.

Articole asemanatoare