Ciobanul Ghiță. Sindromul acut al trădării

Ciobanul Ghiță

Autor: Tudor Artenie

Ciobanul Ghiță este un simbol publicitar al companiilor de telefonie mobilă. Clopul, oile și tenul său roz, sănătos, au fost simboluri al unei campanii celebre. Nu vreau să dau numele companiei, dar cred că toată lumea îl știe pe ciobanul Ghiță și povestea vieții lui.

Ciobanul Ghiță a schimbat compania.

Nu mai știu când au fost, clopul și capul purtător, vedete de televiziune și panotaj. Poate acum un an sau doi. Dar de puțin timp, vedeta și făcut din nou apariția. E un pic mai dolofan, semn că brânza îngrașă, dar pasiunea lui pentru internet și telefonie a rămas aceeași. Numai că ciobanul Ghiță a schimbat compania. Reclamele sale de azi seamănă cu acelea din trecut, dar sunt prezentate sub altă siglă.

Pot înțelege că două companii concurente se „bat” între ele cu toate mijloacele.

Mi-e mai greu însă să pricep cum noua companie de telefonie mobilă și internet a apelat la un personaj celebru lansat de concurență. Forțând puțin comparația, e ca și cum Adidas, în locul celor trei dungi paralele de pe echipamentele sportive a pus o …pumă! Sau Renault, în locul rombului, să planteze cercul cu trei spițe de la Mercedes. Sau președintele Iohannis să înceapă să vorbească de bine PSD. Și îmi vin în minte o grămadă de exemple, care mai de care mai năstrușnice…

Care e însă miza lui Ghiță?

Cred că e limpede că miza o reprezintă banii. Banii nu au miros și, după cum bine știm, nu au nici culoare politică. Până la urmă, clopul, brânza și oile se pot cumpăra. Este adevărat, nu îl poate acuza nimeni pe ciobanul Ghiță că nu are conștiință doar pentru că și-a vândut imaginea. Dar, forțând din nou exemplul, cred că până la urmă și conștiința poate fi tranzacționată. Într-o piață globală nelimitată, orice și oricine poate deveni o marfă. Așa cum un fotbalist poate trece de la un club la altul pentru o sumă „corectă” de bani, așa poate trece ciobanul Ghiță de la o companie la alta sau un politician de la un partid la altul. Contează prețul!

Istoria noastră e plină de fapte de „vitejie”.

Iar forțez nota și ajung de la ciobanul Ghiță, la Mihai Viteazul, Bathori și generalul Basta. Sau la Vlad Țepeș, la epoca fanariotă sau la războaiele mondiale ale secolului trecut. Mi-e teamă că dacă îmi scormonesc memoria sau deschid vreo carte de istorie, pot să scriu până mâine despre trădare. Despre vânzarea conștiinței pentru un pumn de arginți (iată că am ajuns și la Iisus Hristos) se pot scrie cărți foarte groase.

Avem noi o vocație a vânzării?

Înainte de intrarea noastră în NATO, un înalt oficial militar român mi-a spus că discuțiile sunt bune, suntem pe un trend pozitiv, dar englezii nu ne uită!… M-am uitat mirat la generalul român, iar el mi-a răspuns la întrebarea pe care nu am apucat să o rostesc: nu ne uită atitudinea din cel de-al doilea război mondial! Până la urmă, am intrat în NATO, facem treabă bună în alianță, dar nu pot uita privirea amară a generalului nostru.

Câmpul politic e plin de buruieni.

Mai țineți minte cum a trecut Partidul Democrat condus de Traian Băsescu de la socialiștii europeni la populari peste noapte? Dar episodul „dragă Stolo”, că tot veni vorba de fostul președinte. Dar de UNPR, partidul „interesului național”, format în Parlament doar din politicieni care și-au părăsit partidele care îi duseseră acolo?

Mă opresc, pentru că, din nou, pot scrie cărți groase și cu aceste istorii recente. Nu vreau să mă lansez în judecăți de valoare, dar cu siguranță nu voi trece la compania de telefonie pe care o „vinde” acum ciobanul Ghiță. Așa cum nu voi renunța să fiu fan al Craiovei Maxima. Iar din solidaritate cu oamenii care nu abdică de la credințele lor, nu voi purta niciodată clop.

Articole asemanatoare