Meteorologii au emis trei avertizări valabile marți, 21 februarie 2023. Astfel, o avertizare Cod Galben de vânt puternic, valabilă marți, 21 februarie 2023, a intrat în vigoare la ora 10,00 și este valabilă până la ora 22,00.
„În intervalul menționat, local în sudul, centrul și estul țării vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 55…65 km/h și mai ales în nordul Moldovei și sudul Transilvaniei de 75…85 km/h”, avertizează ANM.
O altă avertizare Cod Galben de vânt, valabilă de asemenea în intervalul 10,00 – 22,00, a fost emisă și pentru regiunile muntoase, acolo unde, la altitudini mai mari de 1500 m vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de 70…100 km/h.
Cod Portocaliu a fost emis, în schimb, pentru zonele muntoase înalte, acolo unde va fi viscol.
„La altitudini de peste 1700 m vor fi perioade în care vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă”, mai precizează meteorologii.