luni, iunie 21, 2021
26.9 C
Craiova

Cod galben în Oltenia: ploi torențiale, vijelii și grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru zone din Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Moldova, valabilă astăzi între orele 12:00-22:00.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de azi în Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

De asemenea, de azi ora 12:00, până duminică, ora 23:00, va fi în vigoare o informare de manifestări de instabilitate atmosferică ce vizează toată ţara.

În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de azi şi mâine (11 şi 12 iunie), îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest şi va cuprinde duminică (13 iunie) toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25-50 l/mp, se arată în comunicatul ANM.

Ultimele stiri

Calendar creștin ortodox: Sf. Sfințit Mc. Eusebiu, ep. Samosatei 

Acesta a trăit în zilele împăratului Constantie, fiul lui Constantin cel mare, şi era râvnitor fierbinte al drept-slăvitoarei credinţe,...

Mai multe articole din aceeasi categorie