miercuri, februarie 21, 2024
12.3 C
Craiova

Comasarea alegerilor, o nouă șmecherie

PNL și PSD lucrează la o schemă de comasare a alegerilor europarlamentare din iunie cu alegerile locale care ar trebui să se desfășoare la toamnă. Aparent, exercițiul electoral devine ceva mai ieftin. Și în loc de patru zile de alegeri, am avea trei.

Pare o schemă electorală simplificată într-un an complicat. Lumea e încordată, economia nu și-a revenit, energia e scumpă, fermierii ies în stradă, războiul din Ucraina continuă, Orientul Mijlociu arde etc. O grămadă de motive să părem înțelepți.

Discursul despre stabilitate e un discurs frumos. La fel de frumos este și discursul despre lupta cu extremismul. Ce lipsește din discursul celor două partide mari ține de altceva. Ține de democrație.

Știu că discursul despre democrație poate fi plictisitor

Dar democrația devine tot mai fragilă sub coarnele de taur ale partidelor care o mimează sau care încearcă să o păcălească. PNL și PSD sunt partide cu experiență în organizarea alegerilor. Știu că dacă plouă în ziua votului, trebuie să pregătească autoturisme pentru a-și duce la vor simpatizanții. Știu că primarii și consilierii lor sunt mai activi atunci când sunt direct interesați. Și mai știu că o comunitate care și-a ales un primar de o anumită culoare politică va vota în bună măsură partidul din care acesta face parte.

Din aceste motive, alegerile locale au cea mai mare miză pentru partide. PNL și PSD știu că pot stăvili avântul adversarilor schimbând ordinea alegerilor și comasând localele cu europarlamentarele. I-ar poziționa mai bine și, mai ales, ar „securiza” viitoarele alegeri parlamentare.

Calculul e corect politic, dar incorect democratic

Cele două partide din coaliția de guvernare pot comasa aceste alegeri. Calculele lor sunt corecte, ar câștiga mai multe voturi pe seama primarilor proprii și ar crea premisele unei victorii mai clare la parlamentare.

Problema e alta. Nu e corect să  încerci să stăvilești extremismul alterând procesele democratice. Lucrul acesta arată că politicienii noștri nu au deloc încredere în alegătorii lor. Un om normal poate vota oricând și oriunde în deplină cunoștință de cauză. Politicienii noștri ne cred tâmpiți, incapabili să discernem singuri care ofertă electorală ni se potrivește mai bine.

Punând problema în cheia lipsei de încredere în popor, acești politicieni care ne conduc subminează însăși substanța democrației. Alegerile sunt libere doar atunci când aleșii creează toate pârghiile prin care cetățenii să se poată exprima liber. Iată că, după ce a scos posibilitatea de a vota primarii în două tururi de scrutin, clasa politică vrea să modifice regulile electorale din nou și doar pentru propriul folos.

Sunt șanse mari ca această formulă de comasare a alegerilor să fie aprobată de Parlament

De asemenea, sunt șanse mari să treacă de Curtea Constituțională, iar președintele țării să fie de acord. Klaus Iohannis nu mai contează, dar interesul lui pentru o funcție de rang european trece prin susținerea guvernului.

Faptul că se discută despre acest lucru și, cu excepția partidelor care au puțini primari, nimeni nu se opune arată destul de limpede că aleșii noștri au trecut cu brio proba cinismului. Arată că nu le pasă nici de Europa, nici de România, și arată că au renunțat ușor la una din misiunilor lor cele mai importante: paza democrației. O răspundere individuală, o chestiune de conștiință, nu de disciplină de partid.

Cum de își permit să lucreze astfel? E simplu: ei nu dau doi bani pe noi, noi nu dăm doi bani pe ei! Într-o lume complicată, iată că exercițiul democratic românesc este doar un exercițiu de imagine. Cândva, românii au ieșit în stradă pentru democrație. Azi au alte motive să iasă în stradă. Democrația are soarta unui câine uitat în adăpost…

Ultimele stiri

Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! Fetele sunt în sferturile de finală ale Campionatului...

Bernadette Szocs, Elizabeta Samara și Adina Diaconu sunt jucătoarele care au învins, miercuri, 21 februarie 2024, selecționata Egiptului, scor...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner