joi, februarie 25, 2021
4.8 C
Craiova

Compania de salubritate Craiova se „rupe”. Gunoiul, gestionat de Iridex

În câteva luni, colectarea și transportul deșeurilor din Craiova se va face prin firma Iridex. SC Salubritate Craiova, compania care se ocupa până acum cu activitatea de colectare și transport a deșeurilor în municipiu, va intra într-un amplu proces de restructurare.

Potrivit unui comunicat remis euroolteniainfo.com de operatorul SC Salubritate Craiova, „planul de restructurare are ca scop eficientizarea operațională a societății și menținerea unei situații financiare stabile după încetarea prestării activității de colectare și transport a deșeurilor în municipiul Craiova, prin optimizarea costurilor, fiind vizate atât componenta de resursă umană, cât și reorganizarea celorlalte activități prestate în prezent de operator.

În acest sens, în data de 16.02.2021 a fost transmisă celor două sindicate din cadrul societății notificarea referitoare la demararea procedurii de restructurare, care implică și începerea unor negocieri cu reprezentanții salariaților. De asemenea, vor fi înștiințate atât Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj cât și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj despre intenția SC Salubritate Craiova SRL de a disponibiliza personal. În perioada următoare, vor avea loc discuții cu toti angajații afectați de măsura concedierii colective, pentru găsirea unor soluții individuale convenabile”.

Vot în CJ

La sfârșitul lunii ianuarie, Consiliul Județean Dolj a votat ca municipiul Craiova să intre în Sistemul de Management Integrat de colectare a deșeurilor implementat deja în județul Dolj. Astfel, din această primăvară, operatorul care se ocupă de aceste servicii în toate comunele din Dolj va colecta și deșeurile din oraș.

„Compania de colectare va prelua și operarea celor 220 de containere îngropate deja finalizate până în acest moment în Craiova. În următoarea perioadă se lucrează intens la finalizarea și celorlalte containere cuprinse în proiect, astfel încât, până la încheierea perioadei contractului de finanțare, să fie predate și restul platformelor”, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj.

Iridex, singura firmă la licitație

În cadrul proiectului Sistem de Management al Deșeurilor în județul Dolj a avut loc o licitație la care SC Salubritate Craiova nu a participat, pentru că nu îndeplinea condițiile. Licitatia a fost derulată de ADI Eco Dolj, iar Iridex a fost singurul participant la licitatie și, evident, a câștigat. În 2018, a fost semnat contractul de delegare cu Iridex, în 2019 Iridex a început să presteze în județ, iar acum vor intra și în Craiova. Sursele noastre spun că ar fi trebuit să aștepte să se finalizeze containerele îngropate, acțiune care mai durează. „Pe de o parte, Iridex era foarte nerăbdător să intre în Craiova. Pe de altă parte, era și o problemă de termene-limită pentru că cei de la Consiliul Județean Dolj și ADI Eco Dolj trebuie să respecte un contract de finanțare, fiind vorba de un proiect cu fonduri europene”.

Ce se întâmplă cu angajații?

În acest moment, SC Salubritate Craiova are 663 angajati permanenți și 70 de sezonieri. Dintre aceștia, în jur de 200 vor pleca fie la Iridex, fie la Eco Dolj. Există varianta ca unii să refuze să se mute, fiind deja oameni în vârstă care se adaptează mai greu. Pentru cei 200 se va face însă transferul de la SC Salubritate la noua firmă.

„În vederea asigurării unei tranziții optime și a desfășurării în bune condiții a activității de colectare și transport a deșeurilor în municipiul Craiova, SC Salubritate Craiova SRL a inițiat demersurile pentru încheierea unui protocol de colaborare cu asocierea condusă de SC Iridex Grup Salubrizare SRL, cu scopul preluării unei părți importante din personal. Alți angajați urmează să activeze în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor ECODOLJ, entitate care monitorizează derularea contractului de delegare a gestiunii pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor în județul Dolj și, implicit, în municipiul Craiova”, se arată în comunicatul sus-amintit.

Ce servicii rămân la SC Salubritate?

După ce nu vor mai presta activitatea de colectare și transport a deșeurilor, care este una dintre cele mai importante dintre activitățile pe care le desfășurau în Craiova, cei de la Salubritate vor rămâne totuși angrenați în câteva activități. Cum ar fi: măturat, stropit, spălat, dezinsecție, dezinfectie si deratizare, deszăpezire și gestionarea câinilor fără stăpân.

Iridex, acuzat că bagă primăriile din Dolj în faliment

Compania Iridex nu e privită cu ochi buni de mulți primari din județul Dolj. Aceștia se plâng la CJ, iar consilierul PNL Cosmin Călin a afirmat chiar că în curând multe primării vor intra în faliment din cauza taxei de gunoi pe persoană pe care trebuie să o achite către firma Iridex.

„O să ajungem să-i băgăm în faliment pe aceşti primari dacă lăsăm contractul în continuare în acest fel. Nu este normal ca primarii să alerge după încasări, nu este niciun control privind cantitatea de gunoi ridicată. Nu se ştie cât se ridică din fiecare localitate. Dorim să avem o informare  să vedem cum stăm în ţară, pentru că o să preia şi colectarea gunoiului din Craiova. Suntem la un pas pe procedura de infringement pe colectare selectivă, iar în Dolj nu se face niciunde colectare selectivă. Oamenii colectează selectiv, iar ulterior se iau sacii de gunoi şi se aruncă la grămadă. Dacă s-ar face colectare selectivă, şi taxa de gunoi ar scădea. La Iridex s-au făcut tot felul de angajări, haideţi să îi punem şi la treabă, nu doar să stea în birouri şi să taie facturi. În Craiova nu sunt gata platformele de gunoi. Ne zbatem de atâta timp cu acest proiect realizat din fonduri europene şi o să ajungem să dăm banii din buget. Nu este în regulă”, a spus Cosmin Călin.

Sume mari

Consilierul PNL Veta Păsculescu a solicitat ca gunoiul ridicat de la persoanele fizice să fie cântărit ca la firmele private. „Maşinile să fie echipate cu cântar şi atunci omul ştie ce plăteşte. Şi atunci nici nu vor mai fi cantităţi foarte mari de gunoi. S-a ajuns ca primăriile să fie blocate din cauza acestor sume extraordinar de mari pe care le plătesc pentru gunoi. La Dăbuleni, de exemplu, sunt vreo 500.000 lei de plătit. Sunt sume extraordinar de mari, iar preţul gunoiului este extraordinar de ridicat”, a subliniat Păsculescu.

Giugea: primăriile au devenit servicul de încasări al Iridex

Deputatul PNL de Dolj Nicolae Giugea a menţionat că prin contractul încheiat între firma Iridex şi Asociaţia de Dezvoltare Eco Dolj s-a stabilit un mecanism „ciudat” de plată a serviciilor pe care firma le prestează către populaţie, în sensul că plata ridicării deşeurilor nu se face pe baza unui contract încheiat cu locuitorii, ci primăriile plătesc către Iridex contravaloarea serviciilor prestate către cetăţeni, prin serviciul de taxe şi impozite.

Potrivit acestuia, primăriile din Dolj s-au transformat în serviciu de încasări al unei firme private şi, mai mult, plătesc sumele pe baza numărului de persoane cu care UAT-urile au fost înregistrate la ultimul recensământ, şi nu a numărului real de locuitori sau a cantităţii de deşeuri colectată de firma în cauză. Din acest motiv, s-a ajuns ca o comună să fie obligată să plătească 5 miliarde de lei vechi către Iridex, dar să recupereze de la cetăţeni doar 500 de milioane de lei vechi.

„Un alt aspect este acela că firma nu a distribuit suficiente tomberoane către populaţie şi nu ridică deşeurile dacă acestea nu sunt depuse în tomberoane. De exemplu, o familie de o persoană primeşte un tomberon, iar o familie de cinci persoane tot un tomberon, deşi a doua plăteşte de cinci ori mai mult. Rezultatul este că mulţi oameni aruncă deşeurile pe câmp, pentru că Iridexul refuză să le ridice. Preţul a crescut imediat după ce contractul a fost semnat, de la 2,5 lei/persoană/lună la 7,8 lei/persoană/lună. Mulţi dintre primarii din judeţ s-au trezit în situaţia în care bugetul comunei se duce în mare parte pe un contract impus de Consiliul Judeţean Dolj şi care nu ţine cont de interesele cetăţenilor”, a scris Giugea pe Facebook.

Proiect de 50 de milioane de euro

Masterplanul pe deşeuri al judeţului Dolj a fost realizat printr-un proiect european de circa 50 de milioane de euro. Contractul „Delegarea prin concesionare a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea şi transportul deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri în judeţul Dolj şi operarea staţiei de sortare şi transfer Goicea” a fost atribuit, în 2018, prin licitaţie publică, Asocierii SC Iridex Group Salubrizare SRL – SC Servicii Salubritate Bucureşti SA – SC Iridex Group Import Export SRL, având o valoare totală de 250.652.467,44 lei, fără TVA şi a fost aprobat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „EcoDolj”.

 

Ultimele stiri

Crește numărul infectărilor cu Covid-19 în rândul copiilor

Analiza de situație privind evoluția epidemiei publicată ieri de Institutul Național de Sănătate Publică arată  o tendință de creștere...

Mai multe articole din aceeasi categorie