joi, ianuarie 27, 2022
-2.3 C
Craiova

Companiile aeriene, somate de UE să respecte legislația

Comisia Europeană și instituțiile guvernamentale de protecție a consumatorilor din statele membre UE, printre care și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) din România, au solicitat companiilor aeriene să îmbunătățească modul în care se ocupă de anulări, în contextul pandemiei de COVID-19.

Companiile aeriene  trebuie să respecte drepturile consumatorilor atunci când zborurile sunt anulate. De asemenea, trebuie să respecte legislația europeană în domeniul consumatorilor – de la asigurarea unei comunicări transparente, până la informarea proactivă a pasagerilor cu privire la drepturile lor.

În mod deosebit, companiile aeriene trebuie să ofere o alegere între rambursare și un voucher și să informeze pasagerii că au dreptul de a schimba voucherele lor în orice moment.

Potrivit ANPC, majoritatea companiilor aeriene chestionate nu au efectuat rambursarea în termenul de 7 zile prevăzut de legislația UE.

Acestea trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că perioada menționată este respectată pentru toate rezervările – fie cumpărate direct sau prin intermediar – și pentru a absorbi rapid restanțele rambursărilor în așteptare, cel târziu la 1 septembrie 2021

ANPC încurajează consumatorii să semnaleze imediat orice problemă apărută ca urmare a anulării zborurilor și a nerespectării de către companiile aeriene a legislației din domeniu.

Despăgubiri pentru anularea zborurilor

Conform legislației UE, dacă zborul a fost anulat, aveți dreptul la următoarele despăgubiri:

  • 250 de euro, pentru distanțe de până la 1 500 km;
  • 400 de euro, la peste 1 500 km în UE și toate celelalte zboruri între 1 500 și 3 500 km;
  • 600 de euro, pentru distanțe de peste 3 500 km.

Totuși, este bine să știți că, potrivit legislației UE, nu aveți dreptul la aceste despăgubiri dacă:

  • sunteți informat cu mai mult de 14 zile în avans;
  • sunteți informat într-un interval cuprins între 2 săptămâni și 7 zile înainte de plecarea planificată și vi se oferă redirecționare, ceea ce v-ar permite să plecați cu maximum 2 ore înainte de ora planificată inițial și să ajungeți la destinația finală cu o întârziere mai mică de 4 ore față de ora de sosire planificată inițial;
  • sunteți informat cu mai puțin de 7 zile înainte de plecarea planificată și vi se oferă redirecționare, ceea ce v-ar permite: să plecați cu maximum 1 oră înainte de ora planificată inițial și să ajungeți la destinația finală cu o întârziere mai mică de 2 ore față de ora de sosire planificată inițial.

Atenție! În cazul în care compania aeriană v-a redirecționat către alt zbor și ați ajuns la destinația finală cu o întârziere de 2, 3 sau 4 ore, valoarea despăgubirilor poate fi redusă cu 50 %.

Pe de altă parte, la serviciul de check-in al aeroportului, la birourile de check-in și on-line trebuie să fie afișat clar un document tipărit sau electronic care să vă informeze despre drepturile pasagerilor transportului aerian.

Dacă vi s-a refuzat îmbarcarea, zborul a fost anulat, ați plecat cu o întârziere de peste 2 ore sau ați ajuns la destinația finală cu o întârziere mare, compania aeriană trebuie să vă înmâneze un document scris care să includă normele privind acordarea de despăgubiri și asistență.

Conform legislației UE, nu aveți dreptul la despăgubiri în circumstanțe extraordinare care nu ar fi putut fi evitate în pofida luării tuturor măsurilor posibile. Printre evenimentele care pot fi considerate circumstanțe extraordinare se numără:

  • greve care afectează transportul aerian,
  • deciziile de gestionare a traficului aerian,
  • instabilitatea politică,
  • riscurile la adresa securității,
  • condițiile meteo nefavorabile.

Situațiile care nu pot fi considerate circumstanțe extraordinare includ:

  • majoritatea problemelor tehnice identificate în cursul operațiunilor de întreținere a avionului sau cauzate de lipsa operațiunilor de întreținere
  • coliziunea dintre o scară mobilă de îmbarcare și avion.

 

Ultimele stiri

VIDEO. Liderul Sindicatului „Aluministul” explică situația de la ALRO Slatina

Constantin Popescu, liderul Sindicatului „Aluministul” din ALRO Slatina a explicat, în cadrul emisiunii „Rațional”, ce se întâmplă la ALRO. https://www.youtube.com/watch?v=U6GOcORynUY

Mai multe articole din aceeasi categorie