marți, august 9, 2022
34.5 C
Craiova

Concerte sustinute de elevi la Ramnicu Valcea si Drobeta Turnu Severin! La Valcea, este marcata Ziua Voluntarului

Ziua Mondiala a Voluntarului este marcata la Ramnicu Valcea printr-un concert caritabil organizat de Crucea Rosie, filiala Valcea. Evenimentul va avea loc pe 5 decembrie, la Filarmonica Ion Dumitrescu din municipiu si va aduna elevi de la mai multe unitati de invatamant din municipiu.

ƒ„Chiar în seara de Moş Nicolae, împreună cu filiala de Cruce Roşie Vâlcea vom organiza un concert caritabil susţinut de elevi, cu scopul de a strânge fonduri pentru a achiziţiona o ambulanţă. Vor concerta elevi de la Liceul de Arte, de la Seminarul Teologic, Ansamblul Doruleţ din Băbeni şi mulţi alţii. Am făcut invitaţii tuturor instituţiilor judeţene, primăriilor şi sperăm să reuşim să adunăm banii necesari. M-am bucurat de propunerea Crucii Roşii, care face un lucru extraordinar implicându-i pe elevi în activităţi de voluntariat”, a declarat pentru Televiziunea VTV, Andra Bică, inspector şcolar general al ISJ Vâlcea, instituţie parteneră în acest proiect.

Anul trecut, Crucea Roşie Vâlcea a organizat un eveniment similar. Cu banii strânşi atunci s-a reuşit dotarea cu televizoare a secţiei UPU Pediatrie a Spitalului Judeţean.

Ziua Internationala a Voluntariatului este marcata in intreaga lume prin intermediul organizatiilor nonguvernamentale, printre care Crucea Rosie sau Cercetasii. De asemenea, aceasta zi este marcata si sustinuta si de voluntarii Organizatiei Natiunilor Unite, care lucreaza in stransa colaborare cu guvernele in stabilirea si demararea unor programe nationale de voluntariat in vederea crearii unor structuri care sa stimuleaze si sa sustina voluntariatul in tarile aflate in curs de dezvoltare.

În România, voluntariatul a devenit cunoscut începând cu anul 1990, când o serie de organizații internaționale de voluntariat au venit în țară, iar altele au înființat filiale, aducând cu ele experiența în lucrul cu voluntarii și coordonarea lor. În aceeași perioadă, ONG-urile românești au început să implice voluntari locali în activitățile lor, iar în 1997 au apărut și primele centre de voluntariat.

Concert si la Drobeta Turnu Severin

Elevii Liceului de Artă Ioan Stefan Paulian din Drobeta-Turnu Severin au început în luna decembrie o serie de concerte, în mai multe locuri din oraş. Pe 10 decembrie, orchestra de cameră a liceului va susţine un recital excepţional la Biserica Romano-catolică, începând cu ora 19.00. Acesta o va avea ca solista pe interpreta Maria Neamţu. Dirijorul orchestrei este profesorul Ilie Mărţuică.

Ultimele stiri

Ministerul Sănătăţii: Peste 9.800 de cazuri noi de COVID-19; rata de infectare în Capitală – 9,62

Un număr de 9.864 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de...

Mai multe articole din aceeasi categorie