joi, decembrie 1, 2022
2.8 C
Craiova

Consilierii locali din Drobeta Turnu Severin i-au retras Elenei Udrea titlul de cetățean de onoare

Fostul Ministru al Turismului, Elena Udrea, a rămas fără titlul de cetățean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin. Decizia a fost luată, astăzi, de către Consiliul Local, anună antena3.ro. Udrea primise această distincție încă din anul 2010.

Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, va rămâne, astăzi, fără titlul de cetăţean de onoare al municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Hotărârea de retragere a distincției a fost votată de toții aleșii locali, cu excepția unui consilier local al PMP.

Este vorba despre Eduard Koler, consilier local Drobeta Turnu Severin , care spune că s-a abţinut de la a vota această propunere, pentru că nu este corecta abordarea. Elena Udrea a dat, la momentul respectiv, bani pentru oraş, iar acum, când a căzut, toţi dau în ea.

De altfel, spun că a fost ipocrită atitudinea unor consilieri care, în urma cu ani de zile, au votat acordarea titlului.

Fostul primar al Severinului, Constantin Gherghe (actualmente consilier local al municipiului, din partea Pro România) este cel care a propus ca Elena Udrea să primească, în 2010, titlul de cetățean de onoare al municipiului, iar astăzi, s-a aflat în sală, la ședința de consiliu local, chiar votând proiectul de retragere al acestei distincții. Fostul edil nu a dorit să comenteze votul în acest caz.

Elena Udrea a primit titlul de cetățean de onoare al Severinului în ședința de consiliu local din 29 septembrie 2010, pentru că – spuneau inițiatorii, la vremea respectivă – a susținut proiectele europene ale Severinului și datorită fondurilor pe care a reușit să îi aducă județului.

Ultimele stiri

Mesajul senatorului Paul Stanescu, secretar general al PSD, cu ocazia Zilei Naționale a României

Ziua Națională reprezintă sărbătoarea unității și a mândriei de a fi român. Astăzi, cinstim faptele eroice ale înaintașilor noștri,...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner