duminică, iulie 3, 2022
26.8 C
Craiova

Consiliul Județean Olt ajută refugiații: 400.000 de lei vor fi virați la Crucea Roșie

Preşedintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu,a convocat astăzi o ședință extraordinară în care a decis acordarea unui sprijin financiar Societății Naționale de Cruce Roșie din România, filiala Olt.

„Banii, 400.000 lei, vor merge prin Crucea Roşie către refugiaţii din Ucraina. Din toate informaţiile pe care le am, Prefectura şi primăriile au centralizat mai multe spaţii pe care le au la dispoziţie pentru a putea caza refugiaţi în ele. De asemenea, ştiu că sunt şi anumiţi privaţi care au pus spaţiile la dispoziţie. Dacă va fi nevoie, se va încerca la fel ca la începutul pandemiei, a apărut şi o ordonanţă, iar statul va putea plăti cazarea la anumite hoteluri sau pensiuni, astfel încât să reuşim să cazăm cât mai mulţi”, a declarat Marius Oprescu.

La nivelul judeţului Olt sunt disponibile, pentru refugiaţii din Ucraina, 163 de locuri dispuse în patru spații de cazare puse la dispoziție de către autoritățile locale și aproximativ 250 de locuri în spații de cazare puse la dispoziție de către 20 de agenți economici, potrivit Prefecturii Olt.

Ultimele stiri

La mulți ani, Slatina ❗

Televiziunea Euro Oltenia Info a fost alături de slătineni la aniversarea celor 43 de ani de la trecerea orașului...

Mai multe articole din aceeasi categorie